Mass Effect 3 Demo

In mai putin de o luna o sa apara Mass Effect 3, finalul trilogiei spatiale care rivalizeaza cu Star Wars sau Star Trek, imprumutand din numitele doua universuri dar reusind sa ramana originala. Ieri (eu n-am apucat decat azi sa-l joc) s-a lansat si demo.ul, demo pe care l-am tot vazut pe youtube.com si pe alte site.uri dar pe care eram foarte curios sa-l incerc.

Ce pot sa spun? Gameplay.ul a ramas acelasi din Mass Effect 2 doar ca mi s-a parut mai greoi, level.up.urile s-au mai dezvoltat putin dar parca tot pentru copii putin retardati sunt facute si tot asa, ce sa mai, tot ce e a avut orice RPG.ist de obiectat la Mass Effect 2 au pastrat si in 3 probabil pentru a-l lasa la fel de comercial fara a incerca sa duca fanii multi cuceriti cu 2 putin mai departe.

Demo.ul e format din doua niveluri scurte, unul in care fugi de pe Pamant in momentul atacului si cel de-al doilea in care incerci sa salvezi cea mai fertila femela krogan, probabil pentru a obtine ajutorul lui Rex, rege peste mare parte din triburile krogane. Ma repet, game.play.ul mi s-a parut mai greoi si mai rigid ca in 2 (e inca doar un demo) si niste sarituri in plus si niste coborari si urcari pe niste scari nu au ajutat prea mult la creearea unui teren de impuscaturi mai complex. Acelasi sistem de “ascunde-te si tragi”, aceeasi tasta universala cu care te ascunzi, sari peste unele obstacole, apesi pe butoane si iei chestii (foarte prost facuta odata ce eu vroiam sa apas pe o consola si Shepard al meu se ascundea in spatele ei…)

Dar… si asta este “dar”.ul care face din Mass Effect 3 cel mai asteptat joc al lui 2012, in finalul primei misiuni se intampla ceva, nici macar facand parte din poveste, ceva ce (nu am sa spun, in caz ca cine citeste n-a jucat demo.ul sau n-a vazut demo.ul pe net jucat de altcineva) m-a facut sa explam “Mass Effect!”.

Deci… Mass Effect 3… 06.03.2012 si 09.03.2012. Ce luna martisorului, luna Mass Effect.ului!

Ză NFL

Azi ma cam plictisesc. Trebuie sa plec pe la 11.30 sa-mi ridic bursa de la facultate (nu ma laud ca iau bursa… ma laud ca n-am card, nu stiu de ce dar nu-mi plac cardurile astea bancare nici sa ma bati cu lopata peste deşte). Mi-am facut trebile prin casa si ma tot uit la episoade din House of Lies (serial nu destul de bun – e bun dar parca ar trebui sa fie mai bun – avand in vedere ca-l are in rolul principal pe Don Cheadle) dar m-am gandit sa scriu putin despre NFL. Am tot citit pe net. diferite prezentari, pe scurt, ale regulilor de fotbal american (pentru cine-o sa mai faca prezentari ale regulilor, folositi imaginea asta pentru ca-i cea mai clara cu privire la pozitiile jucatorilor – desigur, fiecare play are alte asezari si pot sa lipseasca din pozitii etc. dar ideea centrala ramane aceeasi) dar nu am vazut pe niciunde o prezentare a NFL.ului ca organizatie asa c-am zis sa nu ratez aceasta nişă de piaţă (ca tot am avut examenul la marketing si RP).

NFL.ul sau National Football League nu este singura liga profesionista de fotbal american din lume. Exista o liga in Canada (CFL), exista ligi prin Europa (NFL.ul a si incercat sa se extinda in Europa vreo cativa ani, fara sorti de izbanda), exista chiar o liga paralela in SUA (UFL) sau Lingerie Football League (LFL – trebuia sa mentionez si liga asta), ca sa nu mai vorbim de fotbalul american de colegiu sau cel liceal din america, bazinul central din care tot fotbalul american profitabil se alimenteaza. NFL ramane totusi la ora actuala varful icebergului. Locul in care cei mai buni dintre cei mai buni se intalnesc, unde gigantii se infrunta etc.

NFL.ul este compus la ora actuala din 32 de echipe impartite in doua Conferinte: American Football Conference (AFC) si National Football Conference (NFC). Aceste doua conferinte sunt impartite in catre 4 divizii, fiecare dintre acestea (8 divizii in total) incorporand 4 echipe. Dupa cum se poate vedea si in imaginea de mai jos, partea estica a SUA are parte de cele mai multe echipe (New York avand parte chiar de doua: Jets si Giants). Cea mai tanara echipa din NFL este Houston Texans, infiintata in 2002, bucurandu-se in acest an si de o prezenta puternica in playoffs.

Meciurile incep in perioada de presezon, fiecare echipa jucand, de obicei, patru meciuri amicale impotriva altor echipe din liga. Aceasta perioada este una necesara pentru jucatorii recrutati din randurile absolventilor de colegiu sau liceu (mai putin din liceu, dar nu stiu sa existe vreo interdictie), pentru a se acomoda cu sistemul profesionist al fotbalului american.

Sezonul regulat consta din 17 saptamani (fiecare echipa are o saptamana libera in perioada sezonului regulat) in care:

1. Fiecare echipa joaca meciuri cu celelalte trei echipe din divizia ei de doua ori: odata acasa si odata in deplasare (6 meciuri)

2. Fiecare echipa joaca meciuri impotriva a patru echipe dintr-o alta divizie din propria conferinta odata intr-un ciclu de rotatie de trei ani: doua meciuri acasa si doua in deplasare (4 meciuri)

3. Fiecare echipa joaca meciuri impotriva a 4 echipe dintr-o divizie din cealalta conferinta odata intr-un ciclu de rotatie de patru ani: doua meciuri acasa si doua in deplasare (4 meciuri)

4. Fiecare echipa joaca odata impotriva celorlalte echipe din conferinta care au terminat pe acelasi loc in diviziile lor cu a echipei, nepunand la socoteala divizia cu care erau programati sa joace: odata acasa, odata in deplasare (2 meciuri)

O echipa joaca impotriva unei alteia cel putin odata la 4 ani. Sistemul a fost construit astfel ca fiecare echipa sa joace cate 4 meciuri cu fiecare dintre ocupanti locurilor 1,2,3,4 din diferite divizii.

Motivele pentru care n se joaca sezonul regulat dupa sistemul practicat si in fotbal (fiecare echipa joaca fiecare alta echipa din campionat pe sistemul tur-retur) sunt multiple. In primul rand este vorba despre timp (ar insemna 64 de meciuri doar pentru sezonul regulat) apoi este vorba despre distante, ridicandu-se mult costurile de transport. Nu in ultimul rand, este vorba despre jucatori, fotbalul american fiind mult mai dur decat oricare alt sport de echipa, pana la finalul unui sezon regulat fiecare echipa ar fi nevoita sa foloseasca atat rezervere cat si rezervele secundare).

Dupa terminarea sezonului regulat, urmeaza playoff.urile,campionat in care fiecare meci este eliminatoriu pentru echipa pierzatoare. NFL.ul este singurul sport important din America care foloseste playoff.uri prin care un singur meci este eliminatoriu. Celelalte sporturi folosesc sistemul “cea mai buna echipa din x jocuri”. Echipele care ajung in playoff sunt cele 4 castigatoare ale diviziilor fiecarei conferinta precum si cele mai bune doua echipe de pe locul doi din fiecare conferinta, bazandu-se pe ratia meciuri castigate-meciuri pierdute (12 echipe in total). Aceste 4 echipe (doua din fiecare conferinta) sunt numite Wild Card si de acolo isi ia titlul si primul week-end de playoff.uri.

Cele 4 echipe Wild Card joaca meciuri cu campioanele de divizii care au cele mai proaste ratii meciuri castigate – meciuri pierdute. Echipele castigatoare de divizii cu cea mai buna ratie meciuri castigate – meciuri pierdute au o saptamana libera. Echipele castigatoare din week-end.ul Wild Card inainteaza spre runda divizionala. Echipele castigatoare ajung in meciul conferential, acolo unde se hotarasc campionii conferintelor. Campionii conferintelor joaca meciul decisiv in Super Bowl. La o saptamana dupa meciurile de conferinta si la o saptamana inaintea Super Bowl.ului are loc Pro Bowl.ul. Este tot un meci intre cele doua conferinte, fiecare echipa conferentiala fiind comusa din cei mai buni jucatori ai echipelor din conferintele pe care le reprezinta, exceptand jucatorii din cele doua echipe care se intalnesc la Super Bowl.

Dupa Super Bowl urmeaza perioada de recrutare, moment in care echipele cu cele mai proaste ratii castiguri – pierderi din campionat au posibilitatea sa trimita primele oferte catre jucatorii doriti, din colegii si licee.

Cam atat.

P.S. Inca nu pot sa cred ca a pierdut Green Bay impotriva lu’ Giants…

Deprimari NFListice

Pana ieri n-am inteles frustrarile lui George R.R. Martin de pe blog. Acum cred ca-i tare fericit scriitorul american… eu insa nu prea. De ce e el fericit? Pentru ca Giants a castigat in play-off.urile de divizie impotriva Packers. De ce sunt eu deprimat? Pentru ca Giants nu a batut Packers ci pentru ca Packers au pierdut impotriva Giants. Vazand intreg acest sezon NFL nu am putut intelege expresia care strabate buzele tuturor comentatorilor, analistilor, comentatorilor Madden NFL: Defense wins championships (adica apararea castiga campionate). De ce nu am putut-o intelege? Pentru ca Vikings, avand una dintre cele mai bune aparari din campionat dar avand o echipa de atac deplorabila nu a reusit decat sa ajunga la fundul clasamentului in timp ce Packers, avand o aparare clasata pe ultimul loc in campionat dar avand un atac exceptional, a reusit sa domine NFL cu 15-1.

Totusi, imediat ce a inceput meciul dintre Packers si Giants parca am vazut derulandu-se meciul dintre Packers si Chiefs din saptamana a 15-a a campionatului, atunci cand Packers au suferit singura infrangere. Apararea a fost la fel de deplorabila ca in restul campionatului si parca nu-mi venea sa cred cum spulberau linia defensiva secunda cei care fugeau cu mingea din atacul Giants. Problema insa nu a fost aceasta ci incapacitatea atacului de a termina pasele, de a bloca apararea, de a gasi gaurele prin care Aaron Rodgers sa strecoare mingea. Inaintea meciului dintre Giants si Packers vazusem meciul dintre Saints si 49ers si meciul dintre Patriots si Broncos. Primul, (Saints vs. 49ers) a fost unul exceptional, cu 4 schimari de lider in ultimele 4 minute (lupte, TDs, filed goals) doua echipe egale care se aparau si atacau cu o ferocitate care mi-a ridicat pulsul si mi-a pompat adrenalina prin vene.

Cel de-al doilea meci a fost mai degraba un macel. Broncos, de abia ajunsi in play-off, au infruntat in runda Wild Card o echipa Steelers harcea-parcea si au reusit cu greu sa treaca de un Big Ben care de abia se tinea pe picioare. Impotriva unei echipe stabile, sanatoase, cum este aceea a Patriots, Tebow Time s-a transformat in Clobberin’ Time. Meciul a fost atat de prost incat nici n-am putut sa ma uit pana la sfarsit. Adica… nu a fost prost, dar e ca si cum ai vedea un cal fara dinti in gura luptandu-se cu un gigant… ce sa mai, un macel.

Si am ajuns la meciul dintre Giants si Packers. Intre timp tot verificam facebook.ul personal si tot vedeam mesaje de la Green Bay Packers. Nu am citit nimic dar pe parcursul meciului am inteles de ce tot postau aia mesaje (ca sa ridice moralul fanilor pentru ca Packers a jucat deplorabil). Ma asteptam ca meciul dintre Packers si Giants sa fie, cel mult ca cel dintre 49ers si Saints dar sub niciun caz nu ma asteptam sa fie mai apropiat de cel dintre Patriots si Broncos… de fapt ma asteptam si la asta, dar nu ma asteptam ca Packers sa preia rolul de Broncos.

Sper ca Super Bowl.ul XLVI (adica cred ca 46) sa se joace intre Ravens si 49ers (pentru ca antrenorii mari de la cele doua echipe sunt frati) insa nu stiu daca va fi posibil. Ravens nu stiu sincer daca or sa treaca de Patriots iar Giants s-ar putea sa surprinda… din nou.

P.S. De ce nu scriu domne despre NFL decat atunci cand ma supara? De ce n-am scris eu oare cand a castigat si Vikings un joc… pi buni.

Vis in Vis

Nici nu stiu de unde sa incep… am inceput. Macar atat am reusit sa fac cum (nu) trebuie. Sper sa nu ma apuce pandaliile si sa ma trezesc ca rescriu acest blog.post pentru ca nu suport chestia asta. Deci… a fost… m-a lasat fara cuvinte… (si totusi scriu un blog.post… desi probabil cele trei puncte de suspensie sunt mai descriptive si mai cuprinzatoare decat cuvintele mele. Totusi n-as fi putut face un blog.post din trei puncte de suspensie, ar fi fost prea abstract chiar si pentru mine, iar punctele de suspensie pot fi interpretate si negativ.).

Hai sa vorbesc despre titlul blog.post.ului. Initial am vrut sa-l denumesc “Surprize, surprize” apoi m-am gandit sa combin titlul dorit initial cu titlul spectacolului la care am fost si sa numesc blog.post.ul “Vis in surprize” sau vice-versa, dar atunci as fi pangarit puritatea originalului si as fi alterat, domolit, surprinzatorul surprizei, asa c-am ramas la “Vis in vis“, concertul – spectacol sustinut de Alexandrina & Band + Trupa Fantasmagoria.

Sa incep totusi cu inceputul. Nu… nu cu inceputul incepului, de tipul Dr. Carl Sagan care spune ca daca vrei sa faci o placinta de mere din nimic trebuie sa incepi cu crearea unui univers, ci cu inceputul acestei seri (adica al serii trecute)… care nu a avut loc la apusul acestei zile (de fapt, a avut… ma rog, practic a avut, teoretic planul pentru aceasta seara a fost conceput de vreo saptamana, dupa spusele iubitei mele). EU am fost implicat in el atunci cand am primit o invitatie (de fapt, am fost implicat de cand am inceput sa ascult Alexandrina… iar intru in circumstantialitate) de la iubita mea, marti seara parca, prin care am fost invitat (ca doar nu poti fi felicitat printr-o invitatie… ar fi prostesc) la o seara plina de surprize (“Surprize, surprize”) in oras.

Eu m-am gandit la doua lucruri: la prostii pe care nu le voi descrie aci deoarece doresc sa pastrez blog.post.ul -18 nu +18 si la un concert Alexandrina (Hristov). De ce Alexandrina (la intrebarea “De ce prostii?” nu cred ca are rost sa raspund)? Pentru ca tot ce-i place Lavinicai eu cel putin apreciez, dar mai tot din ceea ce mie-mi place, Lavi nu prea apreciaza (titicul meu, pentru c-o sa citesti acest articol, o sa-ti dau cateva exemple: jocurile pe calculator, fotbalul american, Batman, Star Wars… si lista poate continua), iar pe Alexandrina nu a inghitit-o niciodata pentru ca o considera urata, increzuta, plictisita, iar versurile nu au incarcatura metaforica necesara pentru a face din melodii ceva consistent (ca sa clarific, eu cred ca pur si simplu nu sunt pe aceeasi lungime de unda, Alexandrina si Lavi adica). Pe deasupra, un concert Alexandrina era singura solutie plauzibil de “iesit in oras” (mai ales ca Mass Effect 3 nu apare pana-n prima-vara… de ce am zis asta… ca sa-mi cumpere un joc nu trebuie sa iesim in oras… ma rog, Placebo sigur nu era prin Bucuresti, nici Linkin Park – nici nu stiu daca as vrea sa mai vad LP – sau mai stiu eu ce alta formatie straineza as vrea eu sa vad).

Imediat ce-am primit invitatia am intrebat, prima oara, daca e un concert Alexandrina si apoi daca ne mai intoarcem seara acasa. Lavi mi-a spus scurt ca n-are bani de hotel si la un concert de-al Alexandrinei n-ar putea sta nici in ruptul capului. Deci… era clar Alexandrina (cred ca mi-am gresit meseria, trebuia sa ma fac detectiv… Tibilica Detectivu’ lu’ Peste) si stiam ca are (Alexandrina) ceva mare in perioada asta, dar Lavi n-a recunoscut nimic.

Si a venit joi seara. Am pierdut o seara de mers cu icoana (sper ca nu s-a suparat nimeni pe mine c-am lipsit). Afara incepuse sa fulguiasca/ploua… nimeni nu stia cu exactitate. Lavi se imbracase (inca de dimineata, c-am luat-o de la servici) intr-o rochie scurta si decoltata si se cocotase pe tocuri (este o “fana” innraita a mersului pe tocuri) iar pe mine ma obligase sa port cei mai subtiri blugi ai mei (recent achizitionati) si o camasa subtire ca… subtire rau, care nici nu mergea bagata in pantaloni sa mai inchida spatiile de patrundere a frigului (daca sufera ea sa sufar si eu, nu?). Am plecat din parcare si pe jos luceau felinarele (adica asfaltul era o vasta intinere lucioasa… si alunecacioasa). Fulgii intrau printre stergatoare si nu prea se distingeau masini, doar faruri de ceata. Am ajuns cumva la servici la Lavi, am ajuns cumva si la Universitate, am si parcat masina cumva.

Afara ploua/fulguia (am facut o inversiune constienta intre cei doi termeni folositi si mai sus, pentru a arata gradul de fulguire-ploaie). La un prim popas, Lavi m-a dus la un restaurant pe acolo pe langa Universitate, acolo unde am fost noi la prima intalnire si unde mai avea putin si-mi baga o clatita pe gat, ignorand spusele mele repetate: “Sunt in post…” (asa e iubita mea scumpa si draga pe care o iubesc…). Am mancat niste pene arabe (probabil de la un vultur spion expulzat care a trebuit sa-si vanda penele pe la postitori…) care au fost asa, sa nu-mi ghiorţăie maţele (ce-mi place expresia asta, se apropie putin de ţâţe… asta e un cuvant), pentru ca eu mananc vreo 2-3 vulturi cand ma apuc de pene arabe.

Lavi tot tragea de timp, se tot mosmondea, ma tot intreba ca unde ma grabesc. Eu stiaaaaaahahaham ca mergem la Alexandrina, dar vroiam s-o pun in garda sa recunoasca tot. Nici d’a dracu’ n-a vrut. Pana la urma s-a lasat plecata si, dupa o oprire la masina ca-mi uitasem pipa electronica acolo, si una in pasaj la Universitate unde am dat 5 lei pe o clama 10 la un leu lipita cu superglue de o floare din carton, am ajuns cu chiu cu vai pe drumul spre Lipscani (eu stiam unde mergem… ea zicea ca mergem la tarabele de pe Lipscani sa ne uitam la prostioare, dar ce comerciant statea sa vanda carton si fimo pe frigurile alea…).

Pe drum spre Lipscani ne oprim la un bar in culori de pe Intrarea Selari. Totul rezervat (in mintea mea deja era gata prinsa… deci ce sa mai, era pac-pac). Mai facem doi pasi si trecem pe langa Interbelic si pentru ca eu nu intrasem nici o data acolo desi-mi dorisem de multe ori, am zis sa intarzi putin momentul glorioasei mele victorii si sa bem o cafea (stiam ca Lavi o sa aiva nevoie pentru ca n-o suporta pe Alexandrina). Mai pierdem vreo ora pe acolo, ne mai pupacim etc. si se face 7 juma’. Lavi devine nervoasa (spectacolul incepea la 8). Se duce la baie, ma grabeste, dau repede toti banii din portofel pe 2 cafeiuri (glumesc… e Lipscani, e normal ca o cafea sa coste 8 lei… aveam bani la mine, in caz ca Lavi isi facuse vre’un calcul prost). Lavi ma ia la brat si-mi zice sa merem pe la tarabe. Eu eram numai un zambet… Ea se tot chinuia sa se mai uite printr-o vitrina cu luminile stinse, pe la o vinarie secata, dar doar asa,  in treacat… (ar fi fost culmea ca dupa acest lung expozeu despre Alexandrina si Surpriza chiar sa ma fi dus doar la tarabe si apoi acasa… asta ar fi fost cel mai tare, eventual sa fi trecut prin fata Teatrului numa’ ca sa-mi faca in ciuda).

Asa am ajuns la Teatrul de pe Lipscani… (stii ce ar fi fost si mai tare? Sa trecem pe langa Teatru, sa mergem pe la tarabe si apoi acasa si acolo sa scoata Lavi biletele nervoasa si sa spuna “Daca ma bati la cap, ciuciu Alexandrina!”… cred c-as fi ras o saptamana). Sala mica (Sala Rapsodia), veche si nereconditionata, cu perceptibili curenti de aer care vajaiau prin crapaturi, scaunele prost amplasate (eu am vazut pe un sfert de scena capul tipului din spate… cred ca cei din spatele meu au vazut jumate din scena numai capul meu… am capul mare), dar de cum s-a lasat intunericul si tipii din Trupa Fantasmagoria au intrat in scena am uitat de toate, iar cand Alexandrina a inceput sa cante mi s-a zburlit parul tot pe mine (si am mult… mai putin pe cap) si am inceput sa plang (ma rog, mi s-au umezit ochii rau… si nu am umoare apoasa). Nici nu stiu exact care-a fost prima melodie, cred ca “Fata merge pe jos“.

Concertul a fost suuuuuperb. Alexandrina a fost cum m-am asteptat sa fie, trupa cu care canta asijderea, trompetistul a facut-o pe Lavi sa se indragosteasca de el (da… ma rog), iar Trupa Fantasmagoria… nu stiu cum sa ii descriu, chiar nu stiu (nu m-am gandit niciodata ca ce iese din puric suflet mananca da’ asa-i). Tot spectacolul a fost un maxi-videoclip live. Superb.

Revenind la Alexandrina, nu pot decat sa o aseman cu Alina Manole (au acelasi concept… singure cu trupa si ele stau pe scaun). Alina insa are o vigoare, o spontaneitate (sau o mimare impecabila, energica, a spontaneitatii) care Alexandrinei ii lipseste probabil asta diferentiindu-le cel mai mult, ca aparitii scenice. Tocmai de aceea nu pot decat sa laud acest concept de concert-mima, concept care nu o umbreste pe Alexandrina ci o potenteaza (ii potenteaza recitalul live, parerea mea). Ideea este c-am fost dat pe spate, surpriza iubitei mele s-a transformat, pe parcursul spectacolului, in S!U!R!P!R!I!Z!A!

Trebuie sa mergi sa vezi acest concert… sa… sa-ti spulbere nervii si sentimentele. Cica mai este odata in februarie. Fenomen care merita simtit…

P.S. Iubita mea e cea mai tare…

P.S. 2 Trebuie sa asculti Pijamalele reci… se aud foarte frumos… mai feminin decat sarmalele.

Ravagii NFListice

Trebuie sa incep prin a spune ca foarte putina lume mai citeste blog.ul meu. Printre persoanele care mai citesc blog.ul meu, nu cred sa fie vreuna interesata de NFL sau de fotbal american in general. Frumos ar fi ca atunci cand un produs ajunge la capatul curbei de vanzari, el sa fie replasat pe piata (sau cel putin asa spune profa de Marketing). Din pacate blogul meu, un produs, dincolo de toate, nu a avut niciodata definita o nisa, tocmai pentru ca nu am vazut blog.ul ca un produs, asa ca acum n-am de gand sa schimb strategia doar pentru c-am imbatranit. Si daca nu citeste nimeni blog.post.ul meu, si ce daca? Noi sa fim sanatosi.

Despre ce vreau sa vorbesc… o sa fiu scurt oricum… despre Green Bay Packers. Eu am mai spus-o si ma repet, sunt mare fan Vikings, traiesc fiecare meci al lor cu sufletul la gura, ma bucur pentru fiecare pasa reusita a lui Ponder, injur si fac ca toti dracii la fiecare interceptie sau recuperare a echipei adverse (Cred ca fanii au dreptate, hai sa renuntam la Ponder si sa-l aducem pe Webb. Nu are precizia si puterea lui Ponder la aruncari dar aduce puncte si face jocuri). Totusi, nu pot sa nu am si alte echipe care sa-mi faca cu ochiul. Acestea sunt Packers si Steelers. De ce? Pentru ca printre primele meciuri vazute de mine, am vazut si SuperBowl.ul sezonului trecut, disputat intre acestea doua mentionate mai sus. De Big Ben nu mi-a placut multa vreme (mi s-a parut ca este un QB prea mare…) dar dupa meciul din saptamana 14 (care tocmai a trecut) am inceput sa-l apreciez (a jucat juma’ de meci cu un picior harcea-parcea).

Azi vroiam sa vorbesc insa despre Green Bay Packers. In saptamanile 12 si 13 au facut jocuri tot mai proaste. Rodgers a aruncat prost, recieverii au prins prost, linemanii au aparat prost si mai toata formatia de atac parea in deriva. Aparearea isi revenise putin. Cu o zi inainte de meciul Raiders@Packers am citit un articol care mi-a legiferat toate temerile pe care le ingropasem cat mai adanc pana in acel moment. Articolul spunea ca Raiders ii vor bate pe Packers. Am asteptat sa vad meciul fara a vedea rezultatul (eu vad meciurile la o zi de la jucarea lor) cu sufletul la gura si plin de indoiala. O parte din mine dorea sa vada marea cadere a invincibilor Packeri (ca asa-i omu’, se bucura la caderea gigantilor) dar pe de alta parte eram trist. Este primul meu sezon in care urmaresc NFL si as fi vrut sa vad ce inseamna sezonul perfect aproape live.

Procnoza lui Greg Smith, autorul articolului, a fost insa totalmente pe langa subiect. 31 de puncte neraspunse in prima jumatate de joc. A fost un meci in care Green Bay a trecut cu buldozerul peste un o echipa a Oaklandului nu mai mare de un melc. A fost un masacru in totata regula, de ti-era si rusine sa te uiti.

Concluzia mea este… Green Bay Packers, perfect season!!! Mi-ar placea sa vad un Super Bowl exact ca cel de anul trecut, Packers vs. Steelers desi nu cred c-o sa se intample.

P.S. De abia astept sa se termine toata Tebow Mania pentru ca m-am saturat pana peste cap!

Fotbal American

Deci… de cand am vazut Friday Night Lights am facut o pasiune fara cusur pentru fotablul american. De cand am terminat de vazut serialul n-am pierdut un meci din cele pe care le-am putut descarca, din NFL. Plang de fiecare data cand Ponder rateaza o pasa (sau cand, si mai rau, mingea ii este interceptata), ma bucur de fiecare data cand Jared Allen reuseste un sack (are cele mai multe sackuri din NFL anul asta)… ce sa mai, sunt un fan Vikings pe cat poate fi unul din Bucuresti, la juma’ de lume distanta (si ce daca sunt 2-9…  pe locul 2 sau 3 in NFL de la coada la cap?).

Cum am ajuns sa fiu fan Minnesota Vikings? Primele meciuri pe care le-am gasit sa le descarc au fost cu baietii astia. Sigur, imi place cum joaca ofensiva lui Green Bay sau a celor de la Seahawks, imi place jocul tactic al celor de la Ravens sau duritatea celor din San Francisco, imi plac salvarile din sackuri sigure ale lui Tony Romo, rushurile lui LeGarrette Blount ca sa nu vorbesc ca Aaron Rodgers este la ora actuala zeul QBilor (chiar daca in ultimele doua jocuri nu a fost stralucit… ba chiar s-a cam chinuit si nu din cauza ofensivei sale, ci din cauza lui… ca si QB). Ce imi pare rau este ca n-am vazut niciun meci cu Tim Tebow care am inteles ca este un QB cu 50% la pase, dar care face spectacol si aparent cica si castiga niste meciuri. Mie mi se pare totusi ca un QB care mai mult rushuieste nu este un QB valoros ci unul care o sa aiba viata scurta in acea pozitie.

Oricum, ideea este ca nu stiu daca as vrea sau nu sa joc si eu fotbal american, desi ar fi cam 3 echipe in Bucuresti: Warriors, Predators si Dacii… dar mi-am luat minge de fotabl american originala, Wilson si tot tacamul. Sunt asa de mandru ca nu m-am putut abtine si am pus si pe blog.

P.S. Am lovit pisica cu mingea si-a ramas saraca socata…

P.S. 2 Trebuie sa vezi rushul asta a lui LeGarrette Blount care este… DA!!! (e pe la 00.40)

P.S. 3 Si ca sa vezi cat de pasionat sunt, am mers din Decathlonul din Palladi pana in ala din Militari ca sa cumpar mingea asta!

Unii traiesc pentru masina lor

Deci… Sandero a scos o noua reclama de nota 10, reclama care ma reprezinta si care, dupa umila mea parere, atinge perfect un segment de piata vast, accesibil gamei. Adica, este o reclama care ma reprezinta si daca as avea 4600 de euro acum as merge la prima reprezentanta Dacia si as cere un Sandero.

Legat de aceasta reclama, eu am masina foarte, dar foarte murdara. Cu gunoaie prin nisele de la usile din fata, cu nisip pe jos, etc. etc. Pe de alta parte, am un vecin care in fiecare week-end petrece cate o jumatate de sambata sau duminica spalandu-si masina, asta in conditiile in care masina lui este si acum, la ora redactarii acestui articol, in parcare, fiind probabil folosita foarte rar. Ei, nenea respectiv, de fiecare data cand trec pe langa el cu a mea masina murdara, se uita in ochii mei cu ura si dispret, o ura si un dispert care ma amuza atat de tare incat incerc din rasputeri sa fac parada cu masina mea imbaxita prin fata lui, pe cat de des pot in intervalul de timp in care el isi spala masina.

Si ca sa inchei, este clar ca… altii traiesc pur si simplu.

P.S. Si aci este si varianta in romana.

P.S. 2 Din acest articol se poate deduce ca sunt un imputit… god damn it!

Fotbal romanesc

… nu merita sa ajunga la europene. Fotbalul romanesc este parca intr-o stare dezastruoasa de renastere. Orice echipa nationala de fotbal are perioade proaste si perioade bune dar parca perioada buna a disparut acum mult prea multa vreme iar starea aceasta de moleseala dezastruoasa parca nu mai are sfarsit.

In aceasta noapte, echipa romaniei, cu MUTU!!! in delirul prostiei si incompetentei in care aparent se scalda el, ca lider moral-spiritual al echipei, nu a reusit sa dovedeasca evident si fara drept de apel o echipa a Belarusului cu un prim 11 plin de rezerve.

Tocmai acum Mutu a ratat un gol pentru ca, in loc sa stopeze si sa suteze, a preferat o semi-foarfeca total inutila dar care, zic comentatorii a multumit publicul. Pai nu era publicul mai multumit daca era gol decat daca-l vedea pe Mutu cracanat in aer?

Deci… oricat de mult as dori sa vad echipa romaniei la europene sincer, dar sincer, nu are ce cauta acolo. Nu are jucatori, nu are antrenor, nu are tempo, nu are viata sau vlaga. Parca e moartea in vacanta pe un stadion stralucitor. 

P.S. Sunt sigur ca la the drinking game am intra la europene fara probleme. La fel si la fit(z)e! Fit(z)e, fit(z)e si iar fit(z)e si nimic, dar nimic altceva de aratat.

Rage

Iar n-am mai scris de o caruta de ani pe blog. Asta-i viata. Am fost in Grecia, m-am inscris la master, am intrat al 3-lea, sper maine sa fac si primele cursuri si cam atat. Probabil n-am avut destula energie pentru a scrie dar acum am gasit-o. De ce?

Rage!

Serios acum, Rage este un first person shooter (FPS) creat de id software, compania care a creat practic genul, aducand pe piata Wolfenstein 3D si Doom. Toata lumea stie cele doua francize care au facut valva si au marcat generatii de game.eri care acum deja stau linistite la varste inaintate de 70-80 de ani. Adica imi aduc aminte, pe vremea cand eu nu stiam ce-i ala joc pe calculator, cum mama imi povestea de un vecin (e pensionat de vreo 20 de ani) care juca Doom la servici si tensiunea a crescut atat de mult in joc incat, la un moment dat, s-a uitat pe dupa monitor sa vada daca vine monstrul.

Un alt lucru demn de notat este faptul ca Rage este publicat de catre Bethesda, companie care este cunoscuta pentru o mare super-franciza, Elder Scrolls si, ceva mai recent, reimaginarea si aducerea in prezent a  arhi-cunoscutului si arhi-laudatului (pe drept) Fallout, prin Fallout 3 (prescurtat de acum F3). Acest lucru este demn de notat pentru ca, ei bine…

Rage=F3 + Borderlands (prescurtat de acum B.shit)…. da, cam asta e jocul. Sigur, de laudat grafica, gameplay.ul activ si coerent, miscarea inamicilor si a prietenilor… chestii d’astea, tot ce auzi bun despre Rage probabil ca este. Din pacate, realitatea este ca daca F3 ar fi facut mai multi copii iar rugina de pe teava ar fi dat-o lui B.shit, ar fi iesit Rage. De fapt, desi multa lume adora B.shit, eu n-am putut sa-l joc multa vreme pentru ca n-am simtit ca am de ce sa-l joc. Povestea nu ma impingea mai departe… iar armele noi pe care le tot asteptam erau in tandem cu inamicii care cresteau in nivel… era aceeasi poveste din nou si din nou si din nou…

De cum a inceput jocul Rage, am avut un puternic sentiment de deja-vu si mi-am zis ca n-o sa reusesc sa termin misiunile introductive pana cand o sa dezinstalez jocul, asta pentru ca, daca F3, mascul feroce in universul jocurilor, ar fi facut ultimul dintre multii copii cu B.shit, curva tuturor, atunci ar fi iesit Rage (stiu, am mai spus-o). De ce? Rage ia cateva elemente din F3 si le combina cu o sumedenie de elemente din B.Shit si…

Mai exact… Totul se intampla dupa distrugerea civilizatiei (F3, alte jocuri), tu esti singurul supravietuitor dintr-un Ark (Vault… in F3) si sunt multe alte Ark.uri (Vault.uri… in F3) si cineva, za Autoritate (Enclave in F3…), te vrea dar tu nu-i vrei, tu vrei sa ajuti oamenii de rand (Megaton in F3) si te aliezi cu rebelii (Brotherhood of Steel din F3) si ai mutanti care alearga spre tine (gouls si supermutants in F3) si banditi (banditi in F3) si ai o masina (ca in B.shit) si in orase oamenii stau in acelasi loc tot timpul (ca in B.shit) si masina merge cu urina (ca in B.shit) si de fapt nici cu urina ca nu prea e nici apa dar nimanui nu-i pasa (ca in B.shit) este mereu zi (ca in B.shit).

Partea cea mai nefasta este fa… in timp ce F3 si B.shit erau RPG.uri… Rage este un FPS. Pentru ca asa au vrut producatorii. Pentru ca la asta sunt ei buni.

Deci… ca sa concluzionez. Rage nu este un joc prost. Daca tot ce vrei de la un joc e sa impusti chestii care se misca pe ecran, este un joc ideal dar in spatele graficii, sunetului, gameplay.ului, constructiei mediatice, trebuie sa existe o poveste care sa te faca sa vrei sa mergi mai departe. Sa mai faci o misiune. Sa-ti mai pui niste placaje pe masina. Sa alergi dupa banditi in masini ca sa-i omori si sa faci bani…

Acest scop narativ din spatele complexului format de un joc pe calculator lipseste, din pacate lipseste si in B.shit, lipseste si in Fallout: New Vegas, lipseste in multe jocuri care ar fi putut sa fie ceva mai bune, daca nu chiar exceptional.

P.S. De ce i-au zis Rage? Fallout stiu de ce se numeste Fallout, Mass Effect stiu de ce se numeste Mass Effect, Time for Three Ways stiu… asta-i la alt capitol. Rage… ori au zis fuck it, hai sa dam paine si lupte si id nu vor sa continue aceasta nou inceputa franciza, ori au avut mari probleme de creativitate si Fallout 4 sau B.shit 2 erau luate…

P.S. 2 Si la productia acestui joc a participat cu niste sperma si Blur… doar asa, in partea de vehicule.

Bastion

… este un joc produs de Supergiant Games si distribuit de WB, joc peste care eu am dat la verificarea saptamanala a site.ului The Escapist. Atunci cand tipul care produce Zero Punctuation a inceput sa laude acest joc (si persoana in cauza este foarte, foarte critica) nu m-am putut abtine sa nu-l joc si eu, macar de incercare.

Jocul nu este facut pentru a fi jucat pe calculator, fiind specific consolelor cu joystikurile lor mici cu tot dar din lipsa de joystick si/sau consola m-am resemnat si m-am chinuit si am jucat jocul in varianta lui pe calculator cu tastatura si mouse.

Ce pot sa spun? Nu este… Mass Effect dar nici nu cred ca si-ar fi dorit vreodata sa fie. Este un action 3rd person- 3D (omuletii)-2D (lumea) cu elemente puternice de RPG, sistem de gameplay care functioneaza si te tine in priza. In alta ordine de idei, de cele mai multe ori inamicii sunt inteligenti si stiu sa-si puna in valoare calitatile si sa-si ascunda defectele.

Oricum… povestea este cel mai important element al acestui joc si aici ai parte de o naratiune non-stop (cica se numeste dynamic narration) din partea unui personaj secundar, care are o voce calda, ideala pentru poveste. Astfel, povestea incepe cu personajul principal care se trezeste intr-o buna dimineata dupa ce The Calamity a avut loc si-si gaseste orasul in ruine. Isi croieste drum catre The Bastion care este o fortareata cu puteri unice. Din pacate, reactorul constructiei are nevoie de niste cristale ca sa functioneze asa ca te aventurezi de-a lungul Skyway, un sistem de curenti de aer prin intermediul caruia se poate calatori de la o destinatie la alta. De-a lungul calatoriei descoperi istoria planetei/regiunii respective si te intalesti, de asemenea, cu alte doua personaje. Desi este un semi-open game nu te plictisesti iar povestea te tine in priza, nu te lasa sa te opresti.Relatia cu personajele secundare este puternica, mai ales ca ai parte de misiuni secundare care iti prezinta trecutul personajelor respective.

Ce sa mai… este un joc de nota 10+ si nu-l poti rata, macar sa asculti muzica si sa auzi naratiunea. Chiar daca nu-ti plac jocurile pe calculator, sigur au sa-ti placa melodiile astea.

Bastion OST – Darren Korb – Build that wall (Zia’s Theme)

Bastion OST – Darren Korb – Mother, I’m here (Zulf’ Theme)

Bastion OST – Darren Korb – Setting sail, coming home (End Theme)