Mai am o oră şi ceva până la plecarea mea spre terenul de fotbal american. Voi fi Side Judge. Este surprinzător că în această dimineaţă mai ştiu cum se joacă sportul ăsta. Aseară credeam că azi o să realizez că de fapt îmi place handbalul şi că eu chiar n-am nicio treabă cu fotbalul american. Mă rog, trebuie să fie un început pentru orice.
Ca să nu mă mai gândesc la viitoarea, sper eu nu şi scurta activitate de arbitru, m-am hotărât să scriu un blog-post despre cel mai recent audiobook terminat de ascultat: Olympos, de Dan Simmons, continuarea romanului Ilium de acelaşi autor. Partea cea mai ciudată este că nu găsesc informaţii despre acest audiobook. L-am ascultat, este autentic, am verificat cu versiunea în limba română, este aceeaşi poveste, dar google-ul nu vrea să-mi arate nicio versiune cumpărabilă. Oricum, naratorul, cel-fără-de-nume, a fost bun. Nu a fost excepţional, a avut unele scăpări şi ruperi de frază, unele intonaţii pe care nu le-am considerat potrivite dar, între el şi conversia groaznică în mp3 a cărţii audio, Olympos a reuşit totuşi să mă prindă.
Nu ştiu acum dacă este Olympos cu adevărat mai bun ca Ilium, pe care l-am citit în limba română, dar pe mine m-a prins. Din nou, poate fi din cauza faptului că am umplut cu această carte timpi morţi în care cealaltă opţiune ar fi fost să ascult motoare de maşini, claxonări, şuşoteli omeneşti şi alte sunete stradale, în timp ce pentru Ilium a trebuit să dedic timp. Poate este pentru că mă obişnuisem cu personajele deja. Nu ştiu, părerea mea este totuşi că merită să rabzi Ilium pentru Olympos.
Personajele, principala mea problemă cu Ilium, sunt ceva mai atent conturnate, mai bine explicate, chiar dacă Mahnmut nu mai are parte de la fel de multe capitole, şi chiar mi-a fost dor, de-a lungul cărţii, de nişte dialoguri savanto-puerile între el şi Orphu.
Naraţiunea a crescut pe lungimea găurilor negre şi a ajuns în bălării la un moment dat, dar cu un final romantic, aşa, de duminică dimineaţă. Nu ştiu de ce mereu se ajunge oarecum în bălării când vine vorba de teleportări cuantice şi lumi paralele. Probabil e natura umană. Peste toate astea trimiterile literare sunt acolo încă din prima carte numai că Simmons nu are încredere în intelectul cititorilor săi, şi pe bună dreptate nu ar trebui să aibă, şi explică toate, toate referinţele lui, mici şi mari.
Una peste alta, Olympos este mai bun ca Ilium, audiobook-ul este rip-uit prost, dar dacă te prinde naraţiunea reuşeşti să uiţi. Imediat după Olympos m-am apucat de Dark Tower 3 care a început cu atacul uni urs robot. Pe bune… un urs cu o antenă parabolică în frunte…
Filed under: Audiobook-uri, Din seria "N-am ce face" | Tagged: audiobook, cel-fara-de-nume, dan simmons, dark tower 3, fotbal americna, google, handbal, ilium, intonatii, olympos, side judge | Lasă un comentariu »














