Anna

Mai ieri asezam in blogroll o prietena dintre cunostintele de pe tf.n, pe care o chiama Anna. Unii ii zic Raven (pentru ca asa isi zice pe blog) altii Tanya (dupa nickul de pe forum) dar eu am ales sa-i zic Anna. La inceput credeam ca-i zic astfel doar pentru ca mie nu-mi place sa mi se spuna Tezeu toata ziua si eu urmez UNEORI expresia “ce tie nu-ti place altuia nu-i face” dar ieri, in timp ce-i puneam linkul la linkuri pe acolo (vezi tu ca-i acolo pe undeva) mi-a venit pe la suflet un iz de amintire. Ciudat cum apar amintirile astea, zici ca din senin (desi nu-i asa, amintirile fiind resuscitate de anumite persoane/evenimente/obiecte/simtaminte ce seamana cu ceva din trecut) dar stiam ca trebuie sa zic ceva pe blog. Am zis sa mai astept putin ca poate-mi trece pentru ca si asa citesti, probabil, doar tu acest post. Pe deasupra, numele postului este atat de… romantic. Proabil citesti si te astepti sa gasesti vreo relatare trista despre vreo iubita. Eh, te anunt de pe acum ca n-am avut niciodata o iubita pe nume Anna. Nu ca m-ar dernja… si acum nu incerc sa dau impresia ca… nu conteaza.

Deci Anna… Cum mergi dinspre Stadionul 23 (actualmente Lia Manoliu) spre Diham (actualmente Dumnezeu stie cum ii mai zice) dai de o intersectie cu o strada ce duce spre Pantelimon (lu’ asta tot asa ii zice), intersectia unde mai de curand (de vreo 8 ani) e construit un Mc’ si mai e si o Biserica foarte cocheta de lemn pe un loc fost virand (sau virant?). Acolo am copilarit eu ceva vreme. Bunica mea avea un apartament in unul din acele blocuri cu 4 etaje iar eu mi-am petrecut o buna bucata de gradinita (mai toata, sau cel putin mai toata din cate-mi amintesc eu) prin acele locuri, cu prietenii de atunci, cu prostiile de atunci, cu acele gume proaste ce faceau sa te doara falcile dar ce aveau poze cu masini, cu jucariile care se stricau foarte repede. Cu dupa-amiezile de somn, serile de joaca.

Anna era una dintre prietenele cu care ma jucam. Si odata cu numele si cu persoana ei, ce-mi salasluieste actualmente vag in memorie, apar si acele locuri, acele vremuri. Imi aduc aminte de straduta stramta pe marginea careia erau parcate vesnic masini. Imi aduc aminte de jocurile acelea nebunesti de-a Robin Hood (aveam un arc facut dintr-o crenguta legata cu o bucata de fir de bumbac, furat de la bunica ce impletea pe atunci) sau de-a robotei (si ne puneam cutii in cap de parca nu am fi avut capetele destul de patrate).

Usa aia de la blocul meu era o nebunie, ma chinuiam s-o deschid chiar si in ultimele zile de gradinita; scarile ce urcau pana la apartamentul bunicii de la et.4 erau asa mari la inceput iar in primele saptamani de scoala reuseam, cu greutate, sa urc cate doua odata; vecina de sub noi ma invata sa-mi scriu numele cu litere mari si ma lasa sa ma uit la televizorul ei (cand al nostru era stricat) la Cartea Cartilor; matusa era atunci o adolescenta ce-mi facea sanviciuri americane si cartofi prajiti iar seara ea si bunica faceau cu randul si-mi citeau traducerea la Dallas; cand aveam voie afara seara ne jucam omu’ negru sau stateam la povesti ca netotii pana cand veneau bunicile sau tatii sa ne ia in casa ca “vin tiganii” (si nu-mi spune acusi ca sunt rasist, nu stiu unde stai tu dar eu stau in Baicului).

Si bunica. Bunica era asa de tanara. Alerga prin casa dupa mine ca sa mananc. Alerga pe afara dupa mine ca sa ma bage in casa. Tipa la mine, imi facea de mancare, facea curat in casa, avea grija sa fiu mereu curat si frumos, ca un bibelou de care-ti este frica sa te atingi ca sa nu se sparga.

Si sa-ti spun putin despre Anna, ca sa nu fie numele blogului dat in van. Anna era o fetita un pic mai inlta ca mine cu parul lung, blond. Statea la parter in scara mea si avea o bunica foarte, foarte stricta, spre deosebire de a mea. Pe bunica ei mi-o aduc aminte cu un batic in cap, cu ochelari rotunzi, iesind la geam, sub gradina din fata blocului, si tipand dupa noi sa nu mai facem galagie si dupa Anna sa intre in casa. De ce imi aduc aminte totusi de Anna destul de clar? Proabil pentru ca era cea mai feminina dintre fetele de pe acolo. Desi pe la 5-7 ani esti cam asexuat ea avea o anumita… prezenta aparte. O Ileana Cosanzeana fara un fat-frumos care s-o salveze.

Stiu ce s-a intamplat cu locurile acelea. Pe unde erau copaci s-au construit garajuri. Unde era un enorm camp pe care alergam toata ziua s-a construit biserica dar cu ea, sau cu toti ceilalti prieteni ai mei nu stiu ce s-a mai intamplat. Important e… important e ca am ce sa-mi aduc acum aminte si poate ca e mai bine sa nu aflu. E mai bine sa nu stiu pentru ca poate as fi dezamagit sau poate as fi umbrit de prezentele lor acum, 12-13 ani mai tarziu, fiindu-mi rusine. Dumnezeu stie.