Solaris

“To science? It’s a fraud! No one will ever resolve this problem, neither genius, nor idiot! We don’t want to conquer space at all. We want to expand Earth endlessly. We don’t want other worlds; we want a mirror. We seek contact and will never achieve it. We are in the foolish position of a man striving for a goal he fears and doesn’t want. Man needs man!” Dr. Snaut

Solaris este creatia scriitorului polonez Stanislav Lem ce a murit anul trecut (Dumnezeul sa-l ierte) fiind ecranizat in doua randuri, initial in anul 1972 de catre Andrei Tarkovsky iar apoi in anul 2002 de catre Steven Soderbergh. Romanul face parte din genul S.F. ideologic. Lem nu incearca sa creeze un univers pe care ulterior il extind la nesfarsit firmele avide dupa bani. Romanul are de transmis o idee si dezvolta o lume in jurul ei, folosindu-se de personaje pentru a aduce argumente in favoarea concluziei pe care autorul o aseaza in scris tot prin intermediul personajelor. Solaris vorbeste despre falsa dorinta a omului de a cunoaste, in adevar acesta dorind doar sa transforme sau sa distruga ceea ce nu poate intelege si stavili.

Deci nu pot sa fac chestia asta… de cine rad? Solaris este unul din romanele S.F. ale copilariei mele. Este unul din S.F.urile ce mi-au aratat ca Franta, Anglia, America etc stiu sa faca fictiune cum stie mama sa faca gordon bleau. Ba nu, ca nici comparatia asta nu merge, e meschina si nedreapta. Cum sa-ti explic. Solaris imbina ideea mai sus mentionata cu una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care am avut ocazia s-o citesc si s-o vad ecranizata, poveste de dragoste asezata pe fundalul unei planete vii pe a carei suprafete se afla un ocean albastru dintr-un lichid necunoscut, ce-si arata emotiile aruncand spre ceruri antene infricosatoare.

Personajul prin ochii caruia traim experienta intalnirii si distrugerii solarisului este un om de stiinta, un solarisian pe nume Kelvin, care ajunge pe baza spatiala ce orbiteaza Solarisul la o altitudine joasa, pentru a vedea ce s-a intamplat cu membrii initiali ai misiunii acestia aparent, suferind de dementa. Ajuns acolo lucru cel mai ciudat se intampla, pe baza spatiala aparand sotia lui moarta. Kelvin afla de la ceilalti doi membri ai expeditiei ca femeia era creatia planetei, un dar morbid si chinuitor din partea a ceva ce ei nu reusesc sa cuprinda cu gandul.

Sfarsitul este aproape evident si poate daca citesti insignifiantele mele pareri asupra povesti vei apuca si tu cartea sau macar filmul lui Tarkovsky. De ce nu am pomenti si filmul vuliudian al lui Sodemberg? Pentru ca e vuliudian, este hiper-cenzurat si este adresat publicului american, astfel reusind sa piarda 70% din ideea carti. In filmul din 2002 apare si acel bun-simt americanesc in care S.F.ul este stralucitor, frumos, pasarile zboara iar cartitele fac pi-pi. Deci filmul ala este bun de vazut daca n-ai ce face si vrei o romanta in spatiu (sa nu mai zic ca n-am mai auzit de actorul ce joaca rolul principal in filmul lui Tarkovsky dar il face pe Clooney sa semene cu un copil de gradinita care de abia a invatat sa citeasca). Pe de alta parte Solaris’ul lui Tarkovsky sau Solyaris dupa numele rusesc, este ecranizarea aproape exacta a romanului. Si regizorul rus s-a lovit de un anumit grad de cenzura de timp, desi nu am vazut vreun cadru grabit in filmele lui, dar reuseste, in mare parte sa redea Solarisul pe care l-am gasit in carte. Totusi… nimeni n-ar face treaba pe care as face-o eu. Ce n-as da sa mi se dea voie sa ecranizez si eu odata romanul. Cu efectele speciale din ziua de azi si cu vreo 3 ore de vizionare ar fi visul oricarui cunoscator si cosmarul oricarui ne-cunoscator.

Cam atat… nu pot decat sa-ti recomand cartea, nu pot decat sa-ti recomand apoi filmele, in ordinea aparitiilor. Iar daca nu ai rabdare sa citesti o carte sau consideri ca ai alte carti mai bune de citit, poti sa incerci filmul lui Sodemberg, pentru ca daca nu ai rabdare sa citesti o carte sau consideri ca ai alte carti mai bune de citit, sigur n-o sa ai rabdare sa vezi un film in limba rusa, de 2 ore jumatate, fara efecte speciale si cadre lungi cat o zi de post.