Cand a venit Sf. Ioan Gura de Aur la Sf. Ecaterina

 

Nu nu, nu este vreo poveste duhovniceasca despre Sf. Ioan Gura de Aur care a spus vreo povata vreunei femei desfranate ca mai apoi ea, la randul ei, sa ajunga Sfanta. Vorbesc despre ziua de azi, zi in care moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au ajuns, de pe dealul palatului patriarhal la Biserica Sf. Ecaterina, paraclisul Facultatii de Teologie din catrul Universitatii Bucuresti. Mare tam-tam s-a facut pe tema asta desi, dezamagitoar, Patriarhul Romaniei, cel care a initiat aceasta mutare sub forma unui pelerinaj, nu a fost de fata pentru a purta moastele Sfantului, impreuna cu somptuoasa racla, pe drumul cel scurt dar anevoios (racla aia cantarea 50-100 de kile).

Nu vreau sa intru in vesnica polemica “De ce se cinstesc moastele unui Sfant?” pentru ca sincer… pe mine ma cam plictiseste tema. Daca vrei, si chiar te intereseaza, treci dincolo de ignoranta si preconceptii si apuca o carte de-a vrunui parinte mai rasarit ca-ti explica el exact ce si cum. Daca nu, Ursula Le Guin inventase in cea mai premiata carte a sa “Mana stanga a intunericului” o religie al carei cel mai inalt grad de desavarsire era ignoranta. Asa ca, dupa religia respectiva, esti cel mai tare (dac-am fost prea dur, imi cer scuze, dar ce sa-i fac?).

Ma rog, nici nu am de gand sa vorbesc despre Sfantul Ioan Gura de Aur sau despre Sfanta Ecaterina. Au vorbit multi poate chiar multe prea multe despre cele doua personalitati ale Bisericii Ortodoxe asa ca nu consider ca ar trebui sa reiau eu, in nestiinta mea, date generale si fade. Ca si referitor la subiectul de mai sus, exista carti, multe carti, care pot sa-ti spuna cate ceva, sau poate mult mai multe (depinde de preocupari) despre cei doi Sfinti.

Despre ce vroiam eu sa vorbesc… ei bine. Despre ce mi s-a intamplat azi. De dimineata m-am trezit tarziu (logic). Am ratat primele doua cursuri (logic) si-am ajuns la Facultate pe la ora 12. Pe drum am reusit sa-mi repar ceasul (ceas de care sunt foarte mandru) desi m-a costat destul de mult, avand in vedere ca doar a trebuit sa-i schimbe bateria. Adevarul adevarat este ca exista din ce in ce mai putine ceasornicarii prin Bucuresti, nu de alta dar foarte putina lume mai are un ceas bun si fara garantie iar cei care au ceasuri proaste, ei bine, prefera sa-si cumpere altul. Asta-i viata, asa-i economia de piata.

Ajuns la facultate am stat la cursul de Bizant, interesant de altfel dar foarte lung, iar apoi, am asteptat seminarul de Practica Liturgica ce nu s-a mai tinut. De ce? Nimeni nu stie, nimanui nu-i pasa asa ca eu mi-am luat catrafusele (adica geaca si mapa) si mi-am mutat locasul de cugetare din fata bisericii Sf. Ecaterina, ce fusese imbrobodita fastuos pentru venirea moastelor Sf. Ioan Gura de Aur, in sala de lectura a bibleotecii facultatii. Acolo se tinea un curs pt. incepatori de Lb. Engleza si domnisoara profesoara ma tot bruia din citit asa c-am zis sa pun cateva ganduri pe foaie. De la cateva ganduri am ajuns la primele trei pagini dintr-o povestire S.F. nu de alta dar e cazul sa revina si Tezeu in lumea scriitorilor mediocri de S.F.uri ca doar n-o lipsi Martie din post (apropo de post, maine-i prima zi de post. COOL!).

Dupa vreo ora de plictis si cugetare si varsare de idei si imagini pe niste coli albe, virgine, de care eu, spre nesimtirea mea, am abuzat pentru a-mi insira ineptiile, am zis sa-mi misc fundul plictisit pe-afara, poate-poate oi mai da de cineva cu care sa schimb o vorba, o gluma, ceva. Afara am dat de al meu pr’eten Mariusica, ce ma saluta, se uita la mine zambind si-mi spuse. “Fi atent, e unul mai incolo, coleg de an cu noi. Daca vine si te intreaba daca ai iubita, spune si tu ca da.” Eu m-am uitat ciudat la el si i-am raspuns “Da’ n-am…” “Lasa, lasa, ca vezi tu.” si inainte sa mai intreb ceva apare colegu’ de an, pe care sigur il mai vazusem prin Facultate, dar a carui prezenta n-o remarcasem ca fiind una demna de luat la socoteala (sunt 230 de oameni si eu si asa-mi fac prieteni greu… nu pot sa-i stiu pe toti, ce Dumnezeu?). Ideea este ca eu fac parte din grupul seminaristilor de la Bucuresti asa ca nu mi-am facut atat de multe cunostinte noi prin facultate pentru ca nu am avut ocazia sa iau contact cu multa lume noua. Putini sunt cei cu care vorbesc regulat si cu care ma inteleg bine (cred ca-i pot numara pe 2-3 degete) dar care n-au facut parte din clasa mea, 5 ani de zile.

Si apare respectivul coleg in fata mea, zambeste asa, dealtfel foarte tamp, dam noroc si se uita ca un copil prostut la mine intrebandu-ma “Auzi, tu ai prietena?”. Am ramas surprins de cat de bine isi facuse Mariusica temele si imi zic “Ia sa vedem ce se intampla…” asa ca-i raspund cu un “Da…” mai spasit. Se uita el si mai vesel la mine si incepe “Auzi, vreau si eu sa te rog ceva…” eu de acolo, fiind un om dragut din fire, care sare in ajutorul chiar si a unui necunoscut “Sigur, orice.” “Auzi, poti sa o rogi pe prietena ta sa vorbeasca c-o prietena de-a ei sa o cunosc si eu?”. Am ramas blocat. As fi vrut sa rad dar am nevoie de cat mai multe cunostinte prin Facultate ca sa am de la cine lua cursurile asa ca am ramas crispat si am sperat ca intrebarea va disparea de acolo de unde venise. Baiatul insa a insistat cu privirea asa c-a trebuit sa raspund “Aaa nu stiu, nu cred…” am spus balmajindu-ma iar apoi rapid “Marius, hai cu mine pana la bibleoteca.” Si asa ma scapat.

Ajuns in holul facultatii am inceput sa rad. Nu tare dar am tot chicotit pentru ca ideea m-a surprins. Adica cate de singur si de dispertat trebuie sa fi, daca poti sa mergi la o persoana pe care practic n-o cunosti decat din priviri si s-o rogi sa faca pe Cupidon cu tine. Sau poate eu am ajuns intr-un stadiu atat de inalt al nepasaryii incat nu ma mai chinui deloc? Nu stiu, e foarte ciudat, dar acum cand ma gandesc la situatie parca ma vad pe mine ca fiind cel mai sarac, lipsit de iubire si aspiratii, nicidecum pe baiatul ce e in stare sa-si calce peste mandrie si sa mearga la necunoscuti sa-i intrebe daca stiu pe cineva care sa stie pe cineva care sa vrea sa aiba o relatie. Desi, adevarul este ca mai toti colegii mei au pe cate cineva. Fiecare trateaza relatia in felul lui dar mai toti au ganduri de maritis si de popie. Ceea ce ma duce la o alta dilema, si anume “Ce naiba caut eu la Teologie?”. Adica da, ador sa intru in polemici dogmatice, morale sau de interpretare a istoriei dar toti cei 230 de baieti care fac parte din sectia mea vor sa se faca popi iar eu nici macar nu stiu ce culoare vreau sa aiba paltonul pe care trebuie sa mi-l cumpar. Si ASTA! trebuia sa fie o situatie amuzanta. Din pacate, si acest eveniment a trebuit disecat pana la atingerea aceleasi vesnice si irevocabile concluzii: sunt patetic, singur, plictisit si pe deasupra fara viitor. E clar. THAT is funny.

Mai tarziu in timpul aceleasi zile, dupa discutii insignifiante despre masini, profesori, motociclete si mai stiu eu ce alte prostii care sincer pe mine nu prea ma intereseaza, am ajuns in Biserica, asteptand racla cu moastele Sf. Ioan Gura de Aur. Desigur ca racla a ajuns la 17.30 cand ea era anuntata pentru cel tarziu ora 16.30 dar asa-i in Biserica Ortodoxa asa ca problema cu timpul nu e tocmai impresionanta pentru mine. Dar, odata cu racla au intrat, in paraclisul destul de ingust al Facultatii de Teologie si mici dar signifiante relicve ale trecutului meu seminaristic. Directorul Seminarului si Episcopul care se ocupa de Seminar. DECI! atatea sentimente coagulate in materie de cateva secunde n-am mai intalnit pana in acel moment (cel putin nu din cate-mi aduc aminte). Ura, dezgust, lipsa de respect, indiferenta si toate trairile negative ce mi-au fost gravate de-a lungul a 5 ani de Seminar in suflet, in cuget, in gand, mi-au iesit la suprafata, toate odata, imediat ce-am dat cu ochii de cele doua (ne)luminate feţe bisericesti. Aici chiar nu vreau sa intru in detalii pentru ca nu merita persoanele mai sus mentionate atatea cuvinte, cate deja am insiruit, dapai altele cateva.

Oricum, ideea este ca azi am avut o zi plina. Plina de bine, plina de rau, si maine nu cred c-o sa fie mai bine de-atat. Deci… sa vedem ce va fi maine.

P.S. Am scris mult si e scris prost dar mi-e lene sa ma apuc acum de stilizarea textului desi era esential sa zic ce mi-a ramas pe suflet dupa ziua de azi. Poate nu citesti. Poate-asa-i mai bine Pace.