Despre ceasuri

Mai acum vreo 2 zile ma jucam plictisit, sincer nu mai stiu ce dar aud la un moment dat un “pac” gingas, caracteristic Y.M.ului. Inchid eu jocul sa vad cine este si, spre marea mea surprindere, fereastra mi-o arata pe Alexandra. De mult nu mai vorbisem cu ea si sincer imi pare rau dar in ultima vreme este foarte… suparata iar eu n-am ce sa-i fac si nici nu stiu motivul acestei suparari dar daca eu am gresit cu ceva, imi cer scuze, desi nu stiu exact ce-am facut. Pe Alexandra cred c-o stiu de vreun an de zile de pe un hub anime dar, aparent ei nu-i mai plac anime-urile. Eu am ramas fan.

Alexandra ma intreba daca port ceas la mana si cel mai ciudat lucru era ca tocmai de 2 zile imi reparasem ceasul si incepusem din nou sa-l iau cu mine. Ii zic “Da”, ea imi zice ca “bine” si-mi spune sa ma uit pe blogul ei. Acolo dau de un tag-post cu leapsa blogereasca intitulat “Mi-a venit o idee“. Initial am zis ca scriu dar mi-a fost cam lene sa fac o poza la ceas si sincer… nu as prea fi vrut sa particip la o taggareala. Nu stiu de ce dar nu-mi plac si de obicei nu prea raspunde nimeni la ele.

Oricum, am zis ca zic si eu ceva asa ca asta este blogpostul pentru blogareala. Ideea e ca timpul incepe sa fuga. Si asta ma surprinde in fiecare zi cand nu prea stiu exact cat este ceasul. Il verific zilnic de 10-20-30 de ori sa ma asigur ca atata e astfel ca intreaga mea viata se invarte in jurul unei bratari cu o bucata rotunda de geam si tabla in care se invart 2 betigase. Ma intreb daca nu li s-o face rau. Ma mai intreb uneori dac-au sa se opreasca vreodata.

Ieri calatoream cu una dintre multele cartite bucurestene, impingandu-ma si lovindu-ma de toti oamenii agitati din jurul meu si am realizat ca… ar trebui sa plec. Ar trebui sa fug de Bucuresti, de intreaga forfota, de aceasta masina hidoasa si totusi grandioasa prin maiestia ei, ce-mi mananca timpul si bucatele mici, mici dar multe, de amintiri. Este ciudat cum o prostie atat de mica si insignifianta precum un ceas ajunge sa fie idolatrizata, divinizata de catre fiecare dintre noi. Ne uitam dupa ceas, il verificam, il cercetam, il analizam. Cautam, contemplam, incercam sa gasim solutii si scapari din timp privindu-l dar el ticaie, nepasator, legat de mainile noastre sau asezat pe ecranul mobilului, spanzurat de vreun perete sau ridicat pe un piedestal prin piete.

Am ajuns sa fim dependenti de secunde, de minute. De fiecare moment. Luptam avizi pentru a pastra cat mai mult timp pentru noi si totusi, reusim sa-l spulberam atat de lesne pe oriunde mergem. Ma ierti, deja deviez de la subiect. Deci ceasul. Ceasul pentru mine este un idol, este o arcuire atenta a ceva imperceptibil dar ce reprezinta un adevar constant al Universului. Ceasul este materializarea, prin simbolica umana, a celui ce se misca printre noi, ne inconjoara si trece. Ca o apa.

Daca imi permiti, un sfat: nu lasa ceasul sa-ti devina dumnezeu. Nu merita. Daca nu ajungi undeva in timp util gandeste-te ca mai este o zi, cea de maine. Daca te grabesti undeva gandeste-te ca si cel de langa tine probabil se grabeste si lasa-l pe el in fata caci el este cel ce-si arunca timpul pe fugi inutile. Tu linisteste-te si uita-te in jurul tau. Gandeste-te la tine si la ce te inconjoara. Macar pentru o secunda uita de timp si de damnatul ceas si vezi frumusetea din jurul tau. Incearca sa iubesti. Dincolo de timp, dincolo de ticaituri.

P.S. Daca vrei sa participi la tagareala si sa-ti arati ceasul pe propriul blog, pune un coment cand e gata post-ul. Nu stiu insa daca vei vrea. Tine doar de tine.