Miroase a ninsoare

De vreo cateva zile miroase a ninsoare si totusi am uitat, sau n-am stiut cum, sa scriu ceva despre un eveniment mediocru si nebagat in seama, din viata cotidiana. Nu stiu daca-ai observat, sau poate la tine, daca nu esti din Bucuresti, nu se simt inca fulgii de nea ce au sa vina sau… poate ca ei deja sunt acolo si ii poti atinge, ii poti lasa sa te mangaie cu dragostea lor rece.

A fost pentru mine insa, in aceasta seara de joi spre vineri, o adevarata revelatie, simpla deschidere a geamului si atingerea nasului, incalzit cu centrala termica neobosita, de recele noptii bucurestene. Sa-ti spun cate ceva acum, si despre Bucurestiul pe care l-am descoperit in aceasta seara. Poate este o bucurie artificiala ce mi-a fost insuflata de simplul aer curat, sau poate a fost o atingere a divinitatii, dar pentru mine Bucurestiul este acum cel mai frumos oras din lume.

Vad strazile murdare si pline de gropi si-mi aduc aminte de copilarie, de momentele fericite in care ma jucam tenis de picior in fata blocului cu prieteni pe care acum soarta i-a facut sa se indeparteze de mine. Vad blocurile nou construite si-mi aduc aminte de gropile adanci ale fundatiilor, prin care ne jucam in mijlocul iernii, sapunindu-ne cu zapada sau facand cazemate pe care apoi tot noi, in furia noastra inocenta, le distrugeam.

Si cainii. Latratul cainilor vagabonzi da noptii bucurestene un misticism aparte. Daca privesti cu ochi fermecati astepti in orice clipa ca unul sau altul dintre cainii ce umbla-n haite sa se transforme intr-un gentilom sau in vreo creatura pierduta, incercand sa-si caute sufletul, sau poate… vreo aratare intre om si animal, combinata prin alchimie sau experimente ilegale.

Totusi, inteleg de ce este orasul urat. Pentru ca daca esti obiectiv si critic poti vedea un loc insalubru, murdar, jegos, urat. Dar mi-e mila de tine, pentru ca atunci esti nou venit in acest oras si nu ai nici o ramura de bucurie de care sa te prinzi si spre care sa-ti ridici ochii atunci cand ti-e mai rau.

Hai ca se face frig. Am lasat geamul un pic cam mult deschis iar aerul rece al bucurestiului intre toamna si iarna, ce miroase atat de puternic, atat de dulce a ninsoare incepe sa ia locul fumului de tigara si aerului artificial incalzit. Poate deschizi si tu geamul in aceasta seara. Poate poti mirosii iarna, poate poti auzi cainii ce latra in departare. Poate poti vedea macarale sau santiere sau luminite-n departare. Poate le poti simti pe toate acestea si poate le vei indragi.

P.S. Privirea mea spre Bucuresti este una mai degraba din interior spre exterior deoarece geamul meu da spre Lacul Colentina si… se intampla un lucru foarte ciudat. De vreo saptamana pe strada spre care da geamul s-a spart becul iar acum, undeva in departare, dincolo de blocuri si de case, straluceste o lumina rosiatica ce cuprinde intreg orizontul perceptibil. E foarte ciudat, mai ales daca te afli in mijlocul notii citind o carte, sau repetand un curs, sau facand un eseu, si vezi lumina ce de obicei anunta zorile, stralucind. Te inspaimanti pentru cateva secunde si fugi repede spre ceas doar pentru a constata ca-i mijlocul noptii. Cu adevarat, ciudat de magnific si magnific de ciudat.