Lordul Luminii

Cand fusei la Gaudeamus cu Diana i-am recomandat o carte, “Lordul Luminii” pe care ma tot chinuiam s-o citesc de ceva vreme dar care-mi placuse din motive necunoscute (cunoscute dar vreau sa par misterios) in ciuda naratiunii lente. Acum vreo 3 zile Diana apare pe YM si ma intreaba daca pot sa scriu o scurta recenzie la acest roman pentru metropotam si eu am zis “Sigur” doar sunt “AN ATTENTION WHORE” asa c-am scris recenzia care a aparut pe metropotam, eu fiind foarte fericit deoarece, ei bine, sunt mediocru si cand apare cate ceva scris de mine intr-un loc vizitat de multi am orgasme multiple. Ba nu am. Pacat ca barbatii nu pot avea orgasme multiple pentru ca atunci le-as avea.

Ideea e ca articolul tocmai a aparut si pe deasupra am voie sa-l postez si la mine pe blog. Nu ca n-as fi avut oricum odata ce e articolul meu si am drepturi asupra lui conform legii 8/1996 dupa cum imi spunea mediocrul ala de pseudo-fotograf, dar e frumos sa ceri voie inainte de a publica pe propriul blog articole scrise pentru oriunde altundeva sau cel putin eu ma simt nevoit sa cer voie deoarece, ei bine… deci… recenzia.

Lordul Luminii este romanul S.F. al scriitorului american Roger Zelazny, roman câştigător al premiului Hugo în anul 1968, nominalizat în acelaşi an şi pentru premiul Nebula pe care însă nu l-a primit.

Autorul, Roger Zelazny, este cunoscut în special pentru combinaţia de magie şi tehnologie, combinaţie pe care reuşeşte adesea s-o măiestrească aşa cum nici un alt autor din perioada sa nu a reuşit să o facă, aducând pe piaţa literară S.F. idei noi şi povestiri ce combină tehnologia avansată cu diferite împrumuturi din mitologia greacă, hindusă, sau egipteană.

Lordul Luminii este un roman ce păstreză tiparele naraţiunii lui Zelazny având o puternică influenţă din partea mitologiei indiene, dar, deşi capitolele încep cu diferite fragmente din texte sacre, dialogurile citează uneori din Upanishad iar personajele adoptă numele zeităţilor hinduse, folosindu-se de doctrina religioasă a hinduismului şi a budismului pentru a dezvolta discursul narativ, Zelazny reuşeşte să distanţeze povestirea de ideile religioase, dezvoltând o proprie teologie sau mai degrabă anti-teologie.

Romanul începe cu un eveniment ce urma să zguduie întreaga lume şi anume reîntoarcerea lui Budha din Nirvana, prin maşinării folosite de zeul morţii Yama, avândul ca ajutoare pe Tak (o maimuţă).

Astfel, Budha, sau Sam, prescurtarea de la MahaSamAtman, este rupt de Nirvana, norul ionic ce înconura planeta, în care-şi petrecea existenţa ca şi conştiinţă şi ajunge din nou în trup, cei ce-l invocaseră având nevoie de prezenţa sa pentru a începe un nou război împotriva zeilor.

De aici, orice cititor se aşteaptă la o călătorie liniară ce va duce personajele spre un final fericit, sau nu, pentru ele după o luptă magică cu diferite personificări ale zeităţilor. Autorul însă nu este de acord cu aşteptările cititorului şi de aceea, cel de-al doilea capitol ne poartă într-un cu totul alt loc şi timp, acolo unde şi când personajul principal, Sam, are un alt supranume şi desigur, un alt trup.

Romanul se învârte în jurul unui rebel, în jurul unui personaj ce se opune sistemului şi legilor pe care chiar el le-a ajutat în a fi impuse. Zelazny de asemenea se foloseşte de ideea religiei ca unealtă a controlării maselor şi desigur că şi de aceea a puterilor neînţelese aşezate pe un piedestal şi adorate, puteri care sunt, de fapt, doar tehnologii folosite în impunerea unor zeităţi false.

Nu vreau sa zic mai multe pentru că sincer aş strica satisfacţia oricărui cititor hotărât care are o plăcerea absurdă de a-şi pune întrebări a căror răspunsuri vin foarte greu.

Dar, trebuie să mărturisesc faptul că autorul oferă tot ceea ce promite pentru că, reuşeşte să dea cititorului câte puţin din adevăr odată cu fiecare capitol. Reuşeşte să aşeze cititorul în faţa unui puzzel a cărui piese se găsesc de-a lungul dezvoltării povestirilor.

Stilul literar folosit de Zelazny este unul amplu, cu descrieri vaste, cu dialoguri puţine, încercând şi reuşind să aducă înaintea cititorului scene complexe, atent pictate, în care personajele îşi joacă rolurile impecabil dar… pe alocuri, tocmai aceste descrieri ample opresc din vioiciunea naraţiunii astfel reuşind uneori să devină enervante.

Aşadar deci şi prin urmare, Lordul Luminii este un roman greu de digerat, mai ales de-a lungul primelor două capitole, timp în care cititorul trebuie să se obişnuiască cu întreaga mutare dintr-o parte şi dintr-un timp in altele, fără a primi explicaţii veridice dar Lordul Luminii este un roman care intrigă cititorul şi-l face atent la cele mai mici detalii, reuşind să-l captiveze, să-l uimească şi să-l facă să-şi dorească mai multe informaţii despre interiorul întregii maşinaţiuni ce ţine în viaţă marea putere a zeilor.