Despre nimic

Am tot stat si m-am gandit daca ceva merita in viata asta insignifianta si mediocra. Daca ceva cu adevarat trebuie atins, urmarit, visat pentru ca, dincolo de toate, suntem fiinte mici, ca niste gandacei care mult prea adesea se lovesc de propriile granite auto-impuse din mandrie si frica (dupa cum spunea si Cyber).

Am tot stat si m-am gandit si m-am uitat la Boston Legal dar, foarte ciudat, am vazut statusul lui Dhea care spunea “blues. ceai. blues iar” asa c-am realizat cat de placuta este aceasta viata insignifianta si mediocra. Pe deasupra am realizat ca sunt un mare ipocrit. Mai devreme, ii spuneam Annei ca uitam sa mai simtim, uitam sa mai atingem ceea ce ne trece pe langa in disperata noastra alergare spre acel ceva, acel ceva pe care, daca reusim sa-l atingem, nici macar nu ne mai chinui sa-l savuram.

Sunt probabil ipocrit pentru ca, desi realizez acest lucru, eu nu doar ca nu stau sa savurez totul in jurul meu dar… nici macar nu mai alerg. M-am oprit. Sunt blocat intr-un continuu acum fara rost si fara rezolutie in dezamagirea completa pe care, si sunt sigur aici, doar eu mi-am adus-o. M-am oprit pentru 5 zile din tot. Si doare.

Nu am mai scris mediocrul meu articol pt. tvblog pentru ca am zis ca nu conteaza, nu am facut decat ceea ce mi-a fost cerut explicit pentru ca eu nu aveam ce sa cer de la mine. Nu e adevarat. Aveam ce sa cer dar nu credeam c-are vreun rost sa cer.

Ieri noapte Delia imi spunea cat de interesant scriu. Astazi, imi zicea Ema ca scriu cu pasiune, atunci cand ii vorbeam despre Wolf’s Rain si totusi… totusi nu cred pe nimeni. Nu are nici o logica nu? De ce vorbesc despre mine. De ce ma chinui sa scriu acest nefolositor si fara rost blogpost doar de dragul de a nu sta sa analizez fara concluzie o cauza pierduta de prea mult timp.

Sunt cred, lipsit de vointa pentru ca nu mai este nimic ce sa-mi poata anima sufletul. Ai mei vad chestia asta si incearca sa-mi mai dea cate un sut in fund, incearca sa ma mangaie asa cum pot ei cel mai bine dar… nu realizeaza ca nu asta e problema. Imi lipseste acel vis care sa ma faca sa ma ridic dimineata din pat si care sa-mi pastreze vie existenta de-a lungul zilei.

Apropo de prieteni. Anna m-a surprins placut astazi. Enorm. Credeam c-o sa cad de pe scaun de rusine. Mi-a aratat un proiect de vreo 10 pagini, foarte bine fundamentat, despre potop. Nu stiam ce sa zic. M-am simtit asa mic. Asa de prost si fara rost intr-o lume in care sunt oameni atat de mari si atat de vii precum ea. Sau Ema… waw, adica Ema, pe care nu o cunoasteam mai deloc si de la care nu ma asteptam la nimic, imi zice astazi daca pot citi o recenzie foarte interesanta despre o carte de sociologie. Am ramas blocat. Fara cuvinte. M-am facut ca un purice si am zis cat de mult imi place. Ce puteam sa zic? Doar eram un nimic inaintea acestei domnisoare.

De ce spun toate astea? Pentru ca asta simt. Si blues-ul copiat de la Dhea imi aduce aminte de un Lipscani inexistent. Imi aduce aminte de o lume demult uitata, in care eu si unchiul meu dansam pe ritmuri de blues pe cand aveam 7-8 ani si toata familia radea si dansa si se distra. Ce mult am imbatranit. Acum prea rar am rabdarea sa stau si sa ascult muzica gustand un vin dulceag sau un ceai, dupa cum face Dhea acum.

Ma rog, tu sa fii sanatos Cyber.

Aaa si am uitat de Alexandra. Ce rau imi pare ca ne-am certat. Si pentru ce? Pentru o poza insignifianta si o persoana egocentrica? I-as pupa picioarele mediocrului aluia de pseudo-fotograf ca sa nu mai fie Alexandra suparata pe mine. Si nu ma judeca prea aspru pentru ca, pentru mine, prietenia este mai importanta ca propria mandrie, sau cel putin asa sper. Sper.