Interview este un film despre un interviu intre un jurnalist ratat si o actrita proasta dar celebra datorita diferitelor transplanturi si retractari de sani. Ar fi trebuit sa faca un film despre chestia asta, ar fi interesant vizual. Serios vorbin, Buscemi este un actor bun si stiu ca ai putea spune “bai, paraliticul ala nu poate sa joace nici zorba dapai rol” dar mie-mi place si probabil de aceea m-am si uitat la film.
Filmul este unul interesant, un tango intre complexul eodipian si sentimentul patern, care te pastreaza inainte ecranului pe durata celor 80 de minute. Sfarsitul din pacate te rupe din acea lume romantica, in 2, pe care pelicula o dezvolta si te readuce cu piciorele pe pamant, intr-o lume pierduta in care oamenii poarta masti. Probabil de asta e filmul interesant pentu ca, de fapt, nu este decat o sceneta de teatru, cu doua personaje ce-si schimba mastile de-a lungul recitalului pentru amuzamentul si satisfactia spectatorilor dar probabil, mai ales, pentru mimarea realitatii.
Filmul probabil mi-a placut si deoarece mi-a adus aminte de Closer. Nu stiu exact de ce, de fapt stiu. Datorita numarului mic de personaje si a locatiilor putine, repetitive, ce te duc cu gandul mai degraba spre o scena ce-si schimba contururile. Sau probabil imi aduce aminte de Closer pentru ca mimeaza viata in stilul teatral nu cinematografic si probabil de aceea si m-a tinut inaintea monitorului de-a lungul tuturor celor 80 de minute.
Per general, daca ti-a placut Closer o sa-ti placa si Interview pentru ca are acelasi iz si reuseste la sfarsit sa-ti franga inima. E ca o femeie despre care nu stii ce sa crezi dar de care te indragostesti de-a lungul timpului dar care pana la urma te lasa pentru cele mediocre si insignifiante ale lumii.
Filed under: Din seria "N-am ce face", Filme | Tagged: closer, Interview, steve buscemi, teatru
