Cinematograful Europa

Iubesc Bucurestiul. Cu adevarat, nu stiu daca aceasta traire poate fi argumentata cu altceva decat cu sentimentele aduse de atatea si atatea amintiri ce apar la colturile fiecarei strazi in diferite anotimpuri dar nici nu-mi prea pasa pentru ca eu, sincer iubesc Bucurestiul.

Astazi ma plictiseam prin casa si mai toata lumea era plecata asa ca nu mai aveam cu cine vorbi pe Y.M. Pe deasupra nici tigari nu mai aveam ceea ce era si mai tragic si mi-era lene sa cobor pana la chiosc doar ca sa-mi cumpar tigari asa c-am zis “Domne, de mult n-ai mai fost la Europa…” cealalta voce mi-a raspuns “Mi-e lene!” dar pana la urma s-au ridicat altele vreo cateva care-au argumentat puternic pentru cinematograf asa c-am cautat pe net. sa vad ce film ruleaza, ca doar nu puteam sa merg asa pe n.v. ca nu-mi sta in stil sa fiu surprins.

La Europa rula Becoming Jane. Ce vazusem din trailerul de pe cinemagia era o combinatie intre Shakespeare in love si Pride and Prejudice. Asta a si fost, oferindu-mi ceea ce Atonement nu a reusit (desi nu spun ca Atonament e un film prost, ba chiar din contra, este doar… neasteptat) adica o poveste de dragoste din perioada moderna. Sa nu va zic ca actrita este de o frumusete aparte, cu niste ochi mari-mari si negrii, cu parul putin carliontat si enorm, enorm de naturala in rolul lui Jane Austin.

Ma rog, am iesit eu din casa si-am dat cu nasul de frigul de afara. Am intrat in non-stopul de la complex, mi-am luat tigari si-am reusit pe deasupra sa prind si 143-ul pana la Obor. De acolo m-am dat om jmeker asa ca am luat-o pe jos pe Mosilor pana in celalalt capat al bulevardului, acolo unde se afla Cinematograful Europa. Pe strada nu era mai nimeni, doar eu si frigul ce umbla pe langa mine, ma lua de mana, ma strangea de nas sau ma apuca de obrajori. Imi intra pe sub haine si ma mangaia cu degetele lui grele. Orasul era insa splendid. Trotuarele erau in marea lor majoritate albite de atata frig si suferinta iar soseaua forma dungi infinite de gri ce se pierdeau in ceata alburie, iernatica ce se instalase ca la ea acasa peste tot orasul.

Am ajuns eu la cinematograful unde biletul e 5 lei, mi-am luat bilet, am fugit la baia renovata de curand, am vazut cateva cadre uimitoare cu zonele din imrejurimile cinematografului si pe deasupra am gasit si de unde sa-mi iau trepied. Probabil miercuri-joi merg dupa el si poate reusesc sa trag si cadrele alea desi m-as mira pentru ca astazi totul dansa in Bucuresti, luminile orasului, farurile masinilor, ghiata care sclipea, totul era un basm in care ma nascusem si din care eram ferit de frigul dureros. Iar acest basm nu stiu daca va mai fi vreodata. Oricum, sala de cinema a fost la inceput goala. Uimitoare imagine. Adica gandeste-te ca esti ultimul, cel din urma spectator la un film iar apoi totul va cadea in urma ta. Nu va mai fi nici un film dupa acesta. ULTIMUL! Mi-am adus aminte de I am Legend, un film bun dar pe care (mi-e rusine s-o spun pt. ca Will Smith este un actor super) l-a cam stricat Will.

La iesirea din cinema era mai frig. Am mers pe jos pana la Obor si aproape de statia de 143 a inceput sa burniteze. Incet, lin apoi cu tot mai multa violenta. Pe buze mi se asezau mici firicele de zapada ce mi-au impanzit (am realizat multe minute mai tarziu) paltonul si ajunsesem sa seman cu un om de zapada ceva mai atent construit.

Eh, totul e bine cand se termina cu bine. Bucurestiul este pur si simplu spectaculos iarna. Cel putin iarna asta. Iar Cinematograful Europa este unul la care am avut ocazia sa vad printre cele mai bune productii lansate pe la noi prin cinematografe. Desigur, cinematograful este unul al singuratatii mele, un loc in care pot sa ma gandesc la toate si la toti fara sa fiu obligat sa ma simt rusinat de propriile-mi expresii faciale in mijlocul strazii. Este un loc fantastic in care poti vedea luminile proiectorului deasupra incaperii plutind cu vivacitate, atunci cand contrastul este destul de puternic in aceeasi imagine si ai senzatia ca te-ai intors cativa 10 de ani in istorie. Este un cinematograf familiar, nu unul oficios si ofticat precum cele mari din Bucuresti.

Becoming Jane se muleaza foarte bine cu Pride and Prejudice, film pe care, daca-mi aduc aminte bine, tot acolo l-am vazut iar in cele din urma, personajul din I am Legend trebuie sa se fi simtit super. Eu m-am simtit.