Lumea Fluviului: Labirintul Magic

Labirintul Magic este cel de-al patrulea dar nu si ultimul volum al seriei Riverworld desi initial Farmer intentionase ca acesta sa fie ultimul. Probabil si-a dat si el seama cat de nereusit a iesit finalul acestui volum asa c-a incercat sa salveze seria cu o ultima carte pe care inca n-am citit-o.

Labirintul Magic este o carte in dulcele stil clasic al lui Philip Jose Farmer adica are un inceput anevoios si lung ce se mareste odata cu fiecare volum al seriei, o parte interesante ce reuseste sa stranga o enorma tensiune in sufletul oricarui cititor si un punct culminat caruia din pacate ii urmeaza o lunga si anevoioasa incheiere.

Poate scriitorul nu si-a dat seama dar ideea e ca actiunea sa se precipite astfel incat spre finalul romanului sa aiba loc marea lupta iar mai apoi marea revelatie. Nu este asa in Labirintul Magic iar pe la pagina 400 marele conflict dintre “Rex Grandissimus” (vaporul cu zbaturi condus de Regele Ioan si furat de la Samuel Clemens) si “Nu se inchiriaza” (vaporul si mai mare cu zbaturi condus de Samuel Clemens – Mark Twain) isi gaseste obstescul sfarsit iar tensiunea pe care naratorul reuseste s-o stranga pana in acel moment se risipeste odata cu deznodamantul bataliei.

Desigur ca in loc ca romanul sa se incheie pe undeva pe aci iar un altul sa discute despre ajungerea la turn a supravietuitorilor, el continua cu o lunga si anevoioasa calatorie a catorva personaje ce au supravietuit, spre turn, ajungand acolo si prezentand un adevar ce ne fusese deja pe jumatate relatat intr-o povestire despre Bisericea Celei De-a Saptea Zile si Herman Goring, pe la mijlocul romanului.

Eh, desigur ca marea revelatie din final e foarte, foarte S.F. dar destul de interesanta si aparte reusind sa ma lase si pe mine cu intrebarea “Oare cat valoreaza constiinta de sine?” (Si nu ma lua cu “Dubito ergo cugito…”) ca sa nu mai zic ca rezolutia problemei finale cu acel calculator din turnul-labirint magic (asta ca sa dau si o scurta explicatie titlului, pentru ca o buna bucata din deznodamant cei 10 ajunsi pe acolo si nestiutori, pentru ca unul fusese X, calatoresc printr-o cladire avand tehnologie superioara. Titlul este inteligent ales si foarte frumusel dar si atractiv. Ironic poate chiar…) este data de o femeie cu o logica… feminina. Lucru din care rezulta ca si calculatorul era femeie pentru ca doar femeile pot sa-si inteleaga logica.

Ce misogin sunt! O sa ard in iad! Era o gluma… n-o sa ard. Am dreptate.

Ma rog, per general, daca ai ajuns sa pui mana pe acest roman inseamna ca sigur le-ai citit si pe restul asa ca ar putea fi si-o porcarie cu foi goale pe care sunt scrijelite litere ca tot ai citi-o. Nu vreau sa fiu chiar asa de critic deoarece poate sunt frustrat, poate sunt ne-fe, poate finalul m-a lasat rece dar sincer iti spun ca romanul este caracteristic asezarii lui Farmer adica cu o introducere greoaie si anevoioasa, cu o desfasurare palpitanta a actiunii cu un punct culminant puternic si cu o dezamorsare totala a tuturor dorintelor si sperantelor odata cu finele la fel de lung pe cat introducerea.

P.S. Tre’ sa savurezi pasajele de pe la pgina 126-127 (Nemira 2007, traducere de Gabriel Stoian) pentru ca sunt… extraordinare, parerea mea. De asemenea, paragraful in care artificial Burton zboara prin spatiu printre watani mi-a adus aminte de Furtuna de Timp a lui Gordon R. Dickson (carte pe care eu am considerat-o multa vreme, cel mai bun roman S.F. eveh’)

P.S. 2 Sunt mai multe teme discutabile si de discutat despre acest penultim volum dar nu doresc sa-ti stric placerea de a citi si de aceea nu vreau sa intru prea-n detaliu cu aceasta carte.