Vorbitor in numele mortilor

“Vorbitor in numele mortilor” este cel de-al doilea roman din seria lui Ender scrisa de Orson Scott Card, roman ce a vazut lumina tiparului pentru prima data in anul 1986. In comparatie cu “Jocul lui Ender“, “Vorbitor…” este un roman cu o idee total opusa deorece nu se mai ocupa cu baiatul geniu persecutat de ceilalti copii ce ajunge sa salveze lumea producand xenocidul unei specii rationale ci se refera la o tema mult mai des intalnita in romanele S.F. si anume xenologia unor extraterestrii antropomorfi si preconceptiile si fricile oamenilor cu privire la societatea acestora.

Din pacate, O.S. Card reia o tema pe care n-o stapneste la fel de inteligent ca Ursula K LeGuin si nici la fel de “impotriva tiparelor” precum Stainslaw Lem. Nu aduce nimic genial unei idei reluate din nou si din nou de atatia scriitori dar poate adanceste regula de baza o oricaror xenologi si exploratori ai spatiului si anume aceea impotriva contaminarii speciilor considerate inferiorare dand o noua intorsatura acestei idei ce nu mi se pare trasa de par ci doar probabil privita dintr-un alt punct de vedere.

Nu vreau sa ma intelegi gresit, cel de-al doilea roman din seria celor dedicate lui Ender nu este prost dar nici nu straluceste precum “Jocul lui Ender”. Este un roman in care personajul principal pe care-l pierzi la finele “Jocului…” este o cu totul alta persoana. Matura, responsabila, constienta de propriile probleme psihice dar mai ales personajul se transforma din acea fiinta neinteleasa de lume intr-un detectiv atent la detalii cu un ajutor de nadejde si bani cu duiumul, avand autoritatea unei pseudo-religii a carui nascare chiar el o daduse.

Ca sa-ti spun cate putin despre poveste. Au trecut in jur de 3000 de ani de la distrugerea “gandacilor” si de la inceputul colonizarilor. In acest moment, Ender, strategul genial ce scapase lumea de pericolul “gandacilor” este o pata neagra in istoria omenirii deoarece, “Matca si Haegemonul”, cartea scrisa tot de Ender dupa intalnirea cu matca (ultima si prima dintre ele) facuse ca intreaga umanitate sa constate ca duse la distrugerea unei specii extraterestre constiente. Ender avea insa doar vreo 37 de ani deoarece scapase de imbatranirea normala prin intermediul zborurilor inter-planetare. Isi uita numele devenind acum Vorbitor in numele mortilor, unul dintre cei multi pseudo-preoti ce trebuiau sa vorbeasca despre cei morti cu seninatate, fara ascunzisuri. Doar sora lui, Val, ii stia adevarata identitate. Ea si Jane. Nu vreau sa-ti spun cine e Jane pentru ca acest personaj este magnific si probabil prototipul pentru unul dintre personajele cele mai indragite in Star Trek.

De asemenea, omenirea descoperise pe o planeta denumita Lusitania, o alta rasa extraterestra constienta, numita de mai toti “purcelusi” deoarece, ei bine semanau cu niste purcelusi. La un moment, acestia il omoara pe singurul xenolog al coloniei catolice din motive necunoscute si astfel lucrurile incep sa se precipite. Vorbitorul, Ender, este chemat pentru a vorbi despre xenologul mort. Eh de aici iese o harababura foarte interesanta si emotionanta pe alocuri ce reuseste sa te acapareze.

Sunt sigur ca restul povestirii o vei descoperi singur/a si mai mult ca sigur c-o vei face deoarece dac-ai ajuns la aceasta carte trebuie sa fi citit “Jocul lui Ender” iar acesta trebuie sa te fi captivat si sa te fi lasat dorind mai mult iar, dupa cum spuneam si despre “Labirintul Magic” ar putea fi acest roman format din bucati de hartie pe care sunt scrijelite litere anapoda ca tot l-ai citi.

Se vede clar, pe de alta parte, ca la acest cel de-al doilea volum Orson Scott Card a primit ajutorul editorului sau deoarece finalul acestei carti pregateste atent un nou volum in timp ce “Jocul lui Ender” nu cerea neaparat o urmare. Ca sa fac o comparatie, cred ca cel de-al doilea volum din Lumea Fluviului este la acelasi nivel cu “Vorbitor…” pastrand diferentele de stil si idee dintre cele doua serii. Mai clar, as putea spune ca in timp ce “Jocul lui Ender” este mai degraba filmul Stargate, “Vorbitor…” este primul sezon din serialul Stargate SG-1.

In concluzie, “Vorbitor in numele mortilor” este un roman bunicel, nu extraordinar, nu magnific dar nici de lepadat. Un S.F. ce continua vita lui Ender si care reuseste sa te acapareze doar pentru ca reuseste sa mimeze viata facand-o sa semene enorm de mult cu cea din zilele de azi, lasandu-te cu intrebarea “oare daca vom ajunge vreodata sa colonizam planetel indepartate, vom fi cu adevarat mai evoluati?”