Skins

Ieri am venit de la examenul de N.T. stiind c-o sa-l pic desi am avut o carte foarte mishto (interesanta/cu o idee aparte/eu ii zic mishto pentru ca-mi permit) de citit si material putin pe langa, dar ma rog… eram foarte, foarte plictisit si sictirit si nu mai aveam chef de sesiune sau de facultate sau de mine sau de tine sau de oricine. Stii melodia aia de la Vama Veche? “Nu am chef azi!/Ne vedem joi?” Si ea pleaca? Asa pleaca restantele pe langa mine, cum pleca tipa aia de langa eul liric al celui ce-a scris versurile melodiei. Sa speram ca doar restantele pleaca…

Ma rog, fuck it! Doar de aia avem sesiune de toamna. Si asa pentru anul asta nu mai e programata nici o filmare sau mai stiu eu ce asa ca pot sa stau in Bucuresti, sa muncesc ca sa strang bani pentru Hypaerion si sa-mi invat pentru restante. Ca doar sunt tanar, ce naiba?

Ma rog, nu vroiam sa vorbesc despre problemele mele personale care de altfel ma deranjaza tocmai pentru ca ii deranjaza pe cei din jurul meu, pentru ca pe mine ma doare-n cot ceea ce-i si mai tragic. Nu? Parc-as fi drogat cu indiferenta si cu lipsa de dispozitie. Parc-as fi indragostit. Mai ieri imi zicea maica-mea “Bai, macar de-ai golani toata ziua as intelege sa nu ai timp de examene dar tu stai si toata ziua-n casa. Ce faci?” Eh, ca sa-i raspund indirect ei si sa-ti explic de ce-am inceput sa vorbesc despre ieri, pai ieri, cand am venit acasa cu starea mai sus mentionata m-am asezat in fata calculatorului cu o durere geniala de cap si m-am uitat la toate cele 9 episoade din Skins.

Skins este un serial englez(esc), copie dupa The O.C. si Gossip Girl si multe alte seriale cu adolescenti totusi, precum celelalte doua mentionate mai sus, desi serialul este englezesc, are mult suflet. Este de altfel foarte americanizat, ceea ce eu zic ca-i un plus pentru tot ceea ce inseamna pelicula englezeasca (recunosc, am o oroare fata de tot ce inseamna film/serial englezesc).

Ma rog, Skins vorbeste despre drama adolescentina, despre problemele tinerilor cu ei insisi cu cei din jur si cu viata, dar ii ofera seriei un subrealism aparte. Parca ti se prezinta viata reala si parca totusi nu. Nu cred ca ma intelegi, e cam greu de explicat. Trebuie sa vezi serialul ca sa intelegi. Deci, emotiile par reale, palpabile, dar unele dintre evenimente par putin trase de par. Putin mai mult altele.

Sincer, daca ai vazut 3:15 sau 12:10 sau nu mai stiu cum se numea filmul ala ce trata tema adolescentului in anglia, ma rog, daca-l stii, zi-mi si mie numele ca am uitat complet iar daca nu-l sti, pacat, daca-l prinzi, iti spun eu ca merita. Aaaa gata, am gasit, 2:37 (noroc c-am vote history pe IMDb) Dar, in timp ce 2.37 este de un realism depresiv, maniaco-disfunctional, violent la atat de multe nivele fara sa fie totusi violent etc., Skins combina drama adolescentului englez cu putina comedie, putina dragoste sincera, putina iesire absurda din rutina si, dupa cum ti-am spus, cu putin subrealism.

Este, dupa umila mea parere, o scurta scapare din real intr-o lume a adolescentei frumoase si urate din televizor. Eu zic ca poate tragi o okiada si te uiti la serial, mai ales ca n-are decat 9 episoade si sincer, merita.

P.S. Serialul nu e musical dar asta e finalul de S1 (melodia este “It’s a Wild World” cantata initial de Cat Stevens). Uita-te la promo-ul de S2 pentru ca, dupa umila mea parere, eu fiind un adorator al esteticii hidoase, este mirific.

P.S. 2 De fapt 2:37 e Australian dar am mai spus-o odata si ma repet, intre cele doua filmografii nu prea se vad diferente. Desigur, eu n-am nici cine stie ce uoky critic.