Oare sunt xenofob?

A inceput de ceva vreme campania asta pro-rromi. Sunt abtipildele alea puse prin statia de metrou peste care calci cu indiferenta si de care culmea, rad chiar si tiganii pardon, rromi.

Nu ma intelege gresit. Nu sunt anahrist american, sa umblu doar cu alti skinyz si sa impusc negri si arabi. Departe de mine gandul asta. Sunt constient ca traim intr-o societate libera in care se promoveaza egalitatea si non-violenta si chestii de genul asta. Sunt primul care este de acord cu ele dar in acelasi timp sunt constient ca sunt idei utopice care nu-si gasesc, de multe ori, echivalentul, in lumea reala. Am prieteni rromi, am prieteni unguri (Bunica mea vorbeste ungureste ca romana) si daca as avea ocazia, as avea de orice alta nationalitate.

De altfel, ma gasesc intr-o lupta aparte intre idee sociala utopica de acceptare a celorlate nationalitati si propriile frustrari peste care nici nu mi se pare normal sa trec. Sa-ti explic. Eu stau in Baicului,un cartier marginas din Bucuresti. Fereastra camerei mele da spre lacul D-na Ghica si spre un sat… da, in Bucuresti, un loc in care tiganii sunt stapani absoluti. Timp de vreo 6-7 ani de zile, incepand din clasa I (cand m-am mutat in aceasta zona), eu am umblat cu frica in san prin tot cartierul. Nu o singura data am ramas fara bani si cu vreun ochi vanat din cauza tiganilor… aaa rromilor. Nu, nu erau romani!

Dincolo de toate, una dintre cele mai inteligente solutii ale mele din acea perioada a fost “ce-ar fi sa puna statul toti tiganii intr-un ţarc mare-mare si sa traga cate un cartus de mitraliera si sa arunce cate o grenada defensiva in fiecare zi pentru ca s-ar scapa repede de ei si fara pagube majore in buget”. Da, stiu, dincolo de toate nu-i in totalitate vina lor. Eu nu ma mandresc cu propriile cunostinte si cu propriile valori tocmai pentru ca le-am căpătat din placerea de a le căpăta. Eu am fost invatat sa-mi placa sa citesc, sa ascult muzica clasica, jazz, blues etc. Eu am invatat sa-mi placa un film bun si sa nu accept orice ineptie etc. De ce? Pentru ca familia mi-a insuflat aceste valori iar eu am cladit pe ele, pentru ca mi se parea normal, firesc si pe deasupra imi placea. Dar imi placea si imi place pentru ca am fost invatat sa-mi placa. (cel putin asa vad eu lucrurile, and vine vorba de oameni si valori.)

La fel merge si cu tiganii… rromii. Daca se nasc intr-o familie in care singurele valori sunt Adi Minune si jmekeria de cartier, copilul n-o sa stie mai mult pentru ca n-are de unde. Lui ii este normal si i se pare logic sa se comporte astfel. Scoala, desi obligatorie (pentru ca altfel nu primesti alocatie), poate in mica masura sa influenteze dezvoltarea copiilor.

Dincolo de toate, sistemul de invatamant din Romania este prost (atat ciclul primar cat si cel liceal) pentru ca, sa fim seriosi, cu cele mai bune intentii si cu cea mai desavarsita pregatire, pentru 20 de ore de munca/saptamana + hartogaraie eu as fi primit ceva pe la 500 de lei pe luna (S-ar putea sa fie ceva mai mult dar tot putin. Eu am posibilitatea de a preda intr-o scoala generala sau liceu ca suplinitor). 500 de lei pe luna! Ce faci cu 500 de lei pe luna? Oricat de bine-voitor si de daruit acestei meserii, dincolo de toate ar trebui sa-ti iei o a doua slujba pentru a putea trai fara probleme si datorii. Ar incepe sa-ti pese din ce in ce mai putin de scoala si elevi. De educatia lor si dezvoltarea lor culturala. De aceea, cei mai fericiti profesori (dupa umila mea parere) din ciclurile inferioare, sunt femeile casatorite pentru ca sotul castiga bine iar ele isi permit sa nu-si faca griji pentru ziua de maine (stiu, suna misoginistic dar e doar realitatea, asa cum o vad eu…).

Pe deasupra am auzit la Scoala 145, din cartierul meu, de profesori batuti de catre tiganii (rromi) care nu au trecut clasa.. Profesorul sti ce-a facut? S-a mutat la alta scoala. Da, sunt rromi cu adevarat culti, inteligenti si n-am nimic cu ei ba chiar din contra, ii respect si ii stimez dar dincolo de aceasta minoritate, printre rromi, sunt multi altii.

Acum, despre unguri ce sa mai zic. Stiu personal unguri mai ales pentru ca bunica mea are prieteni unguri. Nu am nimic cu acesti oameni. Am inteles totusi ca exista sate si chiar orase in Romania in care daca mergi sa-ti cumperi ceva trebuie sa sti ungureste pentru ca altfel nu primesti nimic. Personal n-am avut ocazia pentru ca as fi facut precum locomotiva asa ca nu pot garanta dar totusi, mi se pare inadmisibil… Stiu sigur ca exista oameni cu cetatenie romana care nu stiu romaneste (nici macar de baza, cu greseli gramaticale, cu accent, ceva!). Este normal asa ceva? Ti se pare normal sa fi cetatean al unei tari a carei limba oficiala sa n-o cunosti (macar cat sa te faci inteles!). Mie mi se pare penibil si jenant mai ales pentru aceia. Eu n-as accepta sa fiu numit cetean al Ugandei daca n-as sti Swahlii si Lugandeza (ca idee…). Ce sa mai spun de acele dorinte de preamarire ale U.D.M.R.ului pe care sincer le consider de o nesimtire aparte. Nu mai zic nimic…

Deci… intrebarea mea este, pot eu sa fiu considerat xenofob sau rasist pentru ca tin la propriul meu bine si la propria limba? Pot sa fiu numit xenofob pentru ca sunt nationalist? Poate… dar atunci nu poate sa-mi fie rusine cu aceasta titulatura.

P.S. Ar fi mai multe de adaugat si tin sa-ti spun si sa-ti reamintesc ca tot ce-am scris mai sus si toate ideile spuse de mine sunt personale, extrase din propriile experiente. Daca ai alta parere cu siguranta ca ti-o vei exprima…

P.S. 2 Am un coleg de facultate care a renuntat la o catedra de religie + ora de dirigentie la scoala generala din satul sau si a prefera sa fie sofer.

P.S. 2 Nu sunt nici pentru miscarile legionare tocmai pentru ca dau de multe ori in fanatism. Despre legionari, cu alta ocazie. Cand mi s-o pune pata pe ei.

P.S 3 Stiu de suferintele romanilor sub unguri. Stiu de motivul aparitie Biserice Greco-Catolice si stiu de martirii ucisi pentru ortodoxie in Transilvania.

P.S. 4 Ce faine sunt pozele din clip. Da da, poti sa spui “indoctrinare de mici copii si etc.” Mie mi se par doar foarte dragute.

2 Responses to “Oare sunt xenofob?”

  1. nu eşti. eşti doar teolog.

  2. Exact la subiect. Asta-mi place la tine :))

Leave a Reply