Nu mai ninge…

Deci m. mi-a dezvaluit faptul ca nu mai ninge. Ba chiar din contra, e senin afara. Soarele straluceste. Natura incepe sa se trezeasca din somnul cel lung al iernii iar mai nou, martisoarele si florile impodobesc strazile bucurestilor. Eu unul, sunt cel putin socat. De ce nu mai ninge… De ce nu mai ninge??? Lasa ca merg eu la munte si prind zapada si-ti aduc si in Bucuresti sa vezi ca mai ninge.

Acum serios, sa-ti explic de ce n-am mai scris de aproape doua saptamani pe blog. Pai, s-ar putea sa sti ca doar m-am tot laudat cat de fericit sunt pe mess. si la telefon. Ei bine, m-am indragostit. In ziua de v.day scriam un post pe care am uitat sa-l mai public, in care spuneam ceva de genu:

“Mai acusi vreo doua zile mergeam sa-mi cumar tigari si o ciocolata (da, m-am ingrasat 5 kile in sesiune) si era frumos afara, desi putin frig. Cerul era de o seninatate aparte si totul in jurul meu prinsese parca o viata si un chip stralucitor. Atunci am simtit, pentru prima data de multa vreme, o dorinta absurda de a ma plimba cu cineva de mana, prin parc. Aveam chef sa simt o alta persoana langa mine si sa admiram impreuna acel peisaj splendid, viu, ce aparuse, parca din senin.

Vroiam, pentru prima data de ceva vreme, sa strang pe cineva in brate si sa sarut pe cineva si sa ii marturisesc ca intregul meu mediocru univers se invarte in jurul ei. Stii, sa ai senzatia aia ciudata ca plutesti atunci cand te saruta. Sa auzi telefonul sunand si sa vrei ca intotdeauna sa fie ea, chiar daca uneori nu este. Sa mergi pe strada si sa crezi, cu toata sinceritatea, ca din multimea ce umbla prin jurul tau va sari ea si te va saruta si-si va plimba degetele subtiri prin parul tau aranjat si ti-l va ciufuli.

Iar atunci cand e altundeva, departe, sa te gandesti mereu la ea si sa vrei s-o suni si sa-i trimiti mesaje din minut in minut dar nu vrei sa i se para ca esti un obsedat mic si prost asa ca te abti pe cat poti si te gandesti ca urmeaza s-o vezi si are sa te sarute si sa-ti spuna ca i-a fost dor si c-a vrut sa te sune minut de minut dar n-a facut-o ca sa nu para ca e obsedata.

Ma rog, intelegi ce vreau sa spun. O chestie de genul asta. Cel mai ciudat este ca nu am dat o descriere, macar vaga, a persoanei de care m-as indragosti. Adevarul este ca nu am nici o descriere. Nu exista una. Eu nu am un sablon exact: ochi, par, marimi etc. Vreau doar sa fie mai (i)matura decat mine. De fapt, nu vreau, dar altfel nu ma pot indragosti. Vreau sa fie putin mai altfel, putin mai aparte, mai vesela, mai vie decat mine pentru ca daca nu, eu nu pot sa revin la viata pentru a o iubi.“

Culmea ca la cateva zile dupa v.day am gasit-o. Sau m-a gasit ea pe mine? I dunno. Ceva de genul asta. Mai degraba ea m-a gasit pe mine. La inceput am fost intrigat si am iesit sambata cu ea in oras desi eu sunt un om lenes si lipsit de chef asa ca sambata la ora 12 eu de obicei dorm. Eram curios pana in strafundul rarunchilor si vroiam sa vad cu ochii mei persoana cu care vorbeam de putine zile pe mess. si la telefon. Ma rog, de acolo si pana la primul sarut este o intreaga poveste despre nesigurantele mele si soaptele ei. Despre stangaciile mele si copilaria ei. Despre fastaceala mea si frumusetea ei. Da, sunt pampalau…

Au trecut aproape doua saptamani de atunci. Eu sunt fericit si foarte, foarte indragostit. Sper din tot sufletul ca si ea. Ce sa-ti spun despre ea? Ea este ca primavara pentru mine (ce banal suna? dragostea e banala atunci cand e privita din afara). Nu, nu e ciudat. Anul trecut a fost unul dus cu pluta. Atestat la care am plans de nervozitate (da, sunt foarte emotiv) bac la care am facut spume datorita notei la romana (la asta n-am mai plans, culmea), inscrieri la facultate demoralizatoare si o vacanta facuta mai degraba din dorinta absurda de a fugi de toate. Primul semestru de facultate nu a fost mai bun. Nu avem nici un chef de viata. Ma simteam atat de mort, atat de lipsit de acea suflare care sa ma trezeasca dimineata incat sincer vroiam sa-mi bag picioarele in toate si sa plec. Unde? Nici macar atata lucru nu stiam

Totusi, acum ca a aparut ea ma simt renascut. Un nou eu parca a rasarit de undeva de prin zambetul ei zglobiu, de prin ochii mari-mari care se hranesc cu frumusetea universului, de prin sarutul ei cald, de prin parul ei frumos-mirositor. Nu stiu unde pe drum pierdusem acea particica din mine care-mi dadea energie si fericire sincera; acea particica ce dorea cu tot din adinsul sa reuseasca in cele mai nastrusnice vise; nu stiu pe unde o pierdusem dar ea a gasit-o si mi-a daruit-o cu o candoare si cu o dezinvoltura specific feminina. Cam atat. Poate-ti arat o poza cu ea, sa o intreb inainte sa nu se supere pe mine ca pun poza cu ea pe blog

P.S. Ce martisor sa-i iau ca sa-i arat cat inseamna pt. mine? Nu exista unul… ce nasol

P.S. 2 N-am scris pana acum nimic despre ea pentru ca mi-era frica sa nu pierd o particica din sentimentele mele printre litere. Mi-era frica sa nu o iei din sufletul meu prin vreo magie. Acum realizez c-ar fi imposibil.

P.S. 3 TAXI!!!