Stii, astazi, in ciuda faptului ca ieri a fost o zi cat se poate de frumoasa, m-am simtit din nou foarte, foarte, foarte nefericit. Nu cred ca pot exprima intr-o forma mai complexa acest sentiment dar cred ca l-ai trait si tu, macar odata in viata, desi sper sa nu-l fi trait, macar tu, niciodata.
Cand am ajuns acasa m-am trezit insa ca, datorita faptului c-am amanat eu ceva mult prea mult (promit sa-mi remediez greseala), nu aveam cum intra in casa. M-am oprit putin in fata blocului, m-am plimbat prin jurul lui si apoi, dupa o scurta discutie cu o buna prietena a mamei careia i-am refuzat ospitalitatea din motive de lipsa de chef, m-am apucat sa ma plimb prin cartier.
Singurul gest, probabil mai important decat multe altele mult mai complexe facute de mine, a fost acela de a-mi da jos, de la mana, ceasul. Nici nu-ti poti imagina cat de mult mai usor m-am simtit. Cat de deconectat si cat de fericit am devenit dintr-o data. Se vorbeste in liturgica despre actele fizice care au legatura cu cele spirituale. O dihotomie perfecta a tuturor actiunilor, interioare si externe, ce duc spre un alt prag, spre o alta cale.
Cam asa a fost si cazul de fata. M-am simtit mult mai usor, lipsit de griji sau de ganduri, de nevoie sau de cerinte. Ca si cum totul s-ar fi deconectat de mine iar eu m-as fi deconectat de tot. Fericirea e simpla dar noi ne chinuim sa o aflam in cele mai complexe colturi ale gandurilor noastre imbibate cu lumea din jurul nostru, fara sa incercam sa ne regasim si sa realizam ca totul este atat de frumos, atat de linistit, atat de… simplu!
Vroiam initial sa-ti vorbesc despre lucrurile care ne-au impresionat la inceput, si ne-au placut la nebunie, ca la un moment dat sa devina banale. As fi vrut sa-ti sugerez sa le lasi la o parte pentru o vreme si sa vezi daca cu adevarat ai nevoie de ele iar daca nu, sa le arunci cu totul dar acum realizez ca ar fi o meschinarie din partea celui care arunca. Nu stii niciodata cand ai nevoie de ceva, pararea mea.
P.S. Ca sa aduc in discutie si conversatia dintr-un post anterior, tin sa mentionez ca nu am timp sa stau sa moderez toti *de introdus denumirea persoanelor care se fericesc singure cu una sau cu ambele maini* care se trezesc sa-mi arunce comentarii lipsite de forma, fond sau vreo urma de decenta doar asa, ca au ei pareri cu privire la persoane apropiate mie.
Nu am vrut niciodata ca blog.ul meu sa fie un mar al discordiei pentru nimeni dar aparent a ajuns unul, fapt ce ma intristeaza puternic. Daca s-ar fi discutat in contradictoriu cu privire la vreo parere a mea in legatura cu un film/carte/joc/anime/teologie as fi fost mai mult decat fericit dar asa, nu pot decat sa-mi fac “sange rau” dupa vorba populara, asa ca m-am apucat de sters.
Mi se face scarba ca a trebuit sa ajung aici dar uit mereu ca traiesc in romania, si asta imi ocupa tot timpul, inclusiv pe cel liber.
Filed under: Din seria "Ce-am facut azi" | Tagged: ceas, discutie, fericire, frumusete, singuratate, stii, timp liber, usor
