Jocurile pe Calculator?

De ceva (mai multa) vreme am intalnit opozitia multor persoane atunci cand vine vorba de jocuri si multe persoane ajung, indirect, sa ma critice pentru placerea, pe care nu mi-o ascund, de a ma juca pe calculator. Ceea ce doresc sa scriu mai jos nu este o ridicare in slavi a unei forme de exprimare doar de dragul apararii propriilor placeri ci mai degraba o incercare subiectiva (nu exista una obiectiva) de a analiza “jocul pe calculator” si de a incerca sa scot aceasta activitate (jucatul pe calculator) si aceste produse ale societatii actuale (jocurile pe calculator) din cadrul pe care nu-l merita pe deplin.

Acest gen de opozitie (josnica, as putea spune… hehe, ce rau sunt) a aparut si dupa dezvoltarea cinematografiei, moment in care luminatii societatii de atunci (ceva mai adanciti in formele statornicite de exprimare artistica) au gasit, pe drept vorbind, in film un mod de ingradire a imaginatiei. O condensare si in acelasi timp o diminuare a literaturii, o rarefiere si in acelasi timp o indepartare nesanatoasa de teatru etc.

Acelasi gen de opozitie se intalneste la ora actuala si atunci cand se vorbeste de jocurile pe calculator. “Se ingradeste imaginatia“, “se pierd multe, se castiga nimic” si tot felul, mai mult sau mai putin relevante, spuse mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza. Pentru a continua este necesar sa citez dictionarele explicative ale limbii romane pentru a defini acest termen folosit cu atata lejeritate si fiind menit sa exprime atatea (fara a o face): arta.

1. Dictionarul Explicativ al lui Tiberiu: Arta este activitatea prin care persoana transmite, intr-o natura impersonala (adica fara contact direct, personal, fata catre fata, cu consumatorul de arta) anumite sentimente, trairi, ganduri, etc.

2. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane ‘98: Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o ţară etc.) care aparţin acestei activităţi.

3. Noul Dicţionar Explicativ al Limbii Române: Fiecare dintre modalităţile de exprimare a frumosului, a esteticului. (si aici este specificat clar “filmul”)

4. Dictionar de Neologisme: Formă a conştiinţei sociale care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme a conştiinţei sociale; operă omenească în care se manifestă talent sau geniu.

Iar pentru a continua este necesar sa definim, macar putin cuvantul “estetic“: Ştiinţă care studiază legile şi categoriile artei, problemele referitoare la esenţa artei, la raportul dintre artă şi realitate, la metodele de creaţie artistică, la genurile artei etc. Noul Dictionar Explicativ al Limbii Romane (ca sa nu ma acuze cineva ca folosesc versiuni mai vechi). Pe scurt, cei doi termeni raman, cel putin in dictionarele conventionale, atarnati, unul de celalalt.

Cu adevarat… problema este simpla si se rezuma la “jocul pe calculator poate sa fie si o forma de exprimare artistica sau doar o forma de divertisment personal-social?“. Acum, pentru a incerca sa explic cat de cat ipoteza mea, nu pot sa iau ca reprezentative pentru jocurile pe calculator unele precum C.S. (Counter Strike) sau Battlefield sau U.T. (Unreal Tournament), Triburile si orice forma de joc pentru un on-line bazat pur pe “a omora adversarul“.

Jocurile prezentate mai sus sunt, fara vreo incercare de ridicare in slavi a lor, modalitati de divertisment fara nicio adancime de ordin estetic dar acestea, cel putin deocamdata, nu sunt varfurile, apex.urile jocurilor pe calculator chiar daca, de multe ori, si multiplayer.ul este luat in considerare pentru oferirea unei note unui anumit joc.

Pe de alta parte, tot cand vine vorba de retele de jocuri exista si acelea care nu ingradesc ba chiar din contra, lasa libera imaginatia. Vorbesc desigur despre jocuri M.M.O.R.P.G. (massive multiplayer on-line role playing game) care aduc inaintea jucatorului imaginea unei lumi finite dar in care magia/S.F.ul/realitatea alterata ofera posibilitatea unor povesti si a unor aventuri (in)finite, desavarsite cu ajutorul altor persoane reale din spatele propriilor lor calculatoare.

Daca suntem pragmatici, bazandu-ne pe acest gen de jocuri, se poate ajunge la cunoasterea unei societati cu o forma instatornicit dar avand subiecti din toate culturile lumii (M.M.O.R.P.G.urile – forma a globalizarii… asta da titlu de editorial) dar nu despre acestea vreau sa vorbesc, acestea fiind doar o bucata infima din ceea ce reprezinta industria jocurilor pe calculator (desi, odata cu dezvoltarea internetului, odata cu incercari disperate de combatere a pirateriei, acestea incep, incet sa se impuna intr-o piata supra-sufocata si acapareaza din ce in ce mai multi gamer.i carora le este foarte greu sa se intoarca la jocurile care nu au forme virtuale de socializare).

Totusi, privind obiectiv, si lasand la o parte aceste doua segmente ale industriei de jocuri (multiplayer.ul divertisment pur si M.M.O.R.P.G.urile) nu pot decat sa revin la marea masa. Cu adevarat, multe dintre jocurile cu o campanie de jucat acasa, de unul singur, in fata calculatorului, sunt pur divertisment (sau nu?) dar ele, toate, ofera o alternativa interesanta a ceea ce numim filmul de divertisment: imagine, sunet, scenariu… si pe deasupra (lucru imposibil de obtinut in film) participarea directa la evenimentele narate.

Astfel, se ajunge la ceea ce spunea Mihaela: “[...]traiesti lumea jocului si prezenta ta acolo e totala…traiesti impreuna cu jocu’? nu asta inseamna arta? sa traiesti impreuna cu ea?[...]” si dincolo de toate, doar cele mai reusite filme, cele mai reusite carti, picturi, fotografii, melodii etc. reusesc sa te adanceasca atat de mult in lumea din care provin, precum jocurile pe calculator. Da, exista problema ingradirii dar sa luam de exemplu Ispasire a lui Ian McEwan care nu lasa nimic, dar nimic pentru imaginatia ta si naratorul de pers. a 3-a este un tiran asupra scrierii (spre deosebire de altele care-ti lasa imaginatia sa zburde si naratorii doar iti intuiesc despre ce-i vorba, cum ar fi “Viata cea noua” a lui Pamuk) si in acest caz (Ispasire) imaginatia iti este ingradita (probabil mai ingradita ca in orice joc) lasand totusi puternicul iz al unei experiente adanci, clare, fixe, si totusi valoroase.

Sa intru putin in lumea jocurilor… si aici am o perceptie aparte pentru ca, spre deosebire de majoritatea gamer.ilor care stau cu noptile doar de dragu’ de a mai casapi un inamic, eu stau cu noptile in fata calculatorului doar ca sa vad cum se desfasoara povestea. As da orice sa am parte de povesti nesfarsite si cat mai putine lupte (de aceea agreez R.P.G.urile care sunt atent proportionate, lasand atat loc de o poveste complexa, cu finaluri multiple – cele recente – cat si de o actiune ce-ti ofera adrenalina necesara pentru a petrece ore nesfarsite inaintea calculatorului).

Si acum apare la suprafata pararea mea despre jocurile pe calculator. Ele (jocurile pe calculator) sunt, pentru mine, forma de exprimare artistica pentru ca, (ele) sunt povesti (mai reusite sau mai proaste, mai usor de descifrat sau poate imposibil…) spuse cu imagini, muzica, dialog, miscari artistice si pe deasupra, povesti care te accepta in sanul lor, chit ca esti un simplu papusar care misca o macheta de-a lungul unui drum predestinat dar tocmai aceasta actiune a ta, de a misca un personaj din poveste, face ca aceasta scufundare sa fie adanca, deplina (daca producatorul, programatorii etc. isi fac bine treaba), de neinlocuit.

As putea sa dau aici o sumedenie de exemple: Max Payne 1 sau 2 (Action – un adevarat film noir, in care, ai de exemplu niveluri intregi in care nu faci decat sa auzi strigarile disperate ale nevestei personajului si ale copiilor lui in timp ce tu il plimbi (pe al tau personaj), intr-o mare de negru, pe un drum croit cu o dara de sange…), Gothic 1, 2 sau 3 (R.P.G. (role playing game) – in care te scufunzi, cu totul, intr-o lume de poveste in care poti sa controlezi personajul alegandu-i partea de care trebuie sa fie, magiile pe care poate sa le faca, sabiile pe care le poate folosi) sau Aliens Vs. Predator (F.P.S. (first person shooter) – in care ai parte de un film S.F. de actiune, horror asteptand, jumatate sufocat de frica, sa fii asaltat de catre Alieni sau Predatori in incercarea disperare de a ramane in viata) si exemplele pot continua.

Ideea este, pe scurt, ca jocurile nu sunt doar divertisment; ele sunt forme de exprimare artistica pentru ca sunt povesti istorisite, pentru ca ai parte de imagini acaparante, de muzica ce te adanceste in atmosfera, de personaje atent schitate… de o adancire completa (pe cat se poate) intr-un univers dat, la fel cum orice forma de exprimare artistica doreste sa faca. Jocul pe calculator este forma cea mai complexa si cea mai ingraditoare de transmitere a unor sentimente, a unor trairi, a unei experiente. Intrebarea este, cine le poate recepta? Dar cine poate recepta, cu adevarat, orice forma de arta?

P.S. Poza este din Pirates of The Carribean (primul si singurul joc reusit din serie – restul se bazeaza pe personajele din film asa ca sunt banalitati), nu m-am putut abtine sa nu asez o nava cu panze daca tot vorbeam liber despre jocuri pe calculator.

P.S. 2 Pe de alta parte, poate pur si simplu nu-ti plac jocurile pe calculator… unora nu le place teatrul, altora opera, altora literatura… nu trebuie sa-ti placa toate formele de exprimare artistica, dar nu poti nega apartenenta unei intregi categorii doar pentru ca nu te prinde.

P.S. 3 Si in plus, scrisul nu a aparut pentru literatura, miscarea nu a existat pentru balet, sunetele nu vibreaza pentru muzica, imaginea nu apare pentru fotografie sau film… de ce sa nu aiba si calculatorul (o alta modalitate de comunicare) formele sale de exprimare artistica?

P.S. 4 (infinit) WHO WANTS TO LIVE FOREVER? (scuze de p.s.urile repetate, am scris acest blog.post de-a lungul a trei zile)