The International

Vineri noapte, in timp ce mancam si eu ceva (o pizza) am dat peste un film care m-a atras in primul si-n primul rand datorita actorilor: Clive Owen si Naomi Watts. Filmele in care joaca Clive Owen le urmaresc, odata cu aparitia lui Children of Men, cu mare luare-aminte, nu de alta dar C.o.M. a fost un film pe care l-am asteptat mult si pe care l-am vizionat cu sufletul la gura (pentru ca a meritat) iar pe de alta parta, Naomi Watts este o prezenta placuta pe camera, dincolo de o maturitate pe care infatisarea ei o lasa.

Pe de alta parte, filmele europene cu filmari in mai multe locatii din Europa (prezentand sau incercand sa prezinte o europa unita) sunt incantatoare datorita arhitecturilor diferite prezentante (aici pot vorbi de James Bond, The Transporter, Taxi… etc.). The International nu este James Bond. Nici pe departe. In acest film este vorba despre un agent al InterPol.ului (Clive Owen) cu un dosar nefast care lucreaza impreuna cu un procuror din Manhattan (Naomi Watts) pentru a scoate la iveala comertul cu arme infaptuit de una dintre cele mai puternice banci mondiale.

De fapt, in acest caz avem de-a face cu un purice care incearca sa omoare ursul. In adevaratul sens al cuvantului, personajul jucat de Clive Owen nu este decat frustrat de faptul ca este fara putere inaintea fortelor pe care incearca sa le combata (ca sa citez din personaj, acesta tipa, cu pistolul indreptat spre un posibil martor “I want some fucking justice!!!”) si nu intelege faptul ca justita este subiectiva; ca bancile fac orice pentru a controla debitul de arme si astfel datoriile statelor fata de banci; ca omul este nimic inaintea evenimentelor economico-politice pe care investigatia lui le descopera.

Personajul principal este un idealist, un cavaler in armura alba, cu armura alba patata de noroi, cu murgul rapciugos si obosit, un cavaler care n-a mai gustat o masa calda de la plecarea din palatul tatanesului si care n-a mai gustat buzele unei domnite de la prima Ileana salvata si apoi parasita pentru alte idealuri. Incercarile agentului InterPol il fac pe acesta sa devina un caine turbat care nu mai poate vedea imaginea larga ci doar propriul orgoliu si razbunarea ca arma a-tot-puternica.

Banca pe de alta parte, prin conducerea sa, este o forta nemiloasa si obiectiva, fiind apta sa ucida de la agenti InterPol la senatori de prestigiu din diferita tari europene, pentru a-si atinge scopurile. Planul asezat de marele rau (necesar, as adauga eu) este infailibil si, de altfel, dupa cum ne este prezentat in finalul filmului, agentul nostru de la Politia Internationala nu face decat sa se joace de-a investigatorul cu o forta care trece dincolo de legile impuse pentru omul de rand.

Dupa cum spunea si unul dintre “rau-facatorii” prinsi, acest mare rau exista pentru ca societatile au nevoie de el, pentru ca natiunile au nevoie de el si pentru ca orice lider de ordin politic si/sau militar are nevoie de un Diavol inaintea caruia sa puna sufletul poporului pe care doreste sa-l conduca spre mai bine.

Cinematografic filmul este realizat bine. Regizorul reuseste sa impuna o energie specifica thrillerelor si nu stii in ce moment moare cu exactitate cineva asa ca te astepti ca in orice moment sa moara cate cineva. Imaginea este absolut superba, rolul lui Clibe Owen este scris pentru el, adica e unul din rolurile alea flegmatice desi, per general, in acest caz, el cade de baiat prost (da’ prost rau).

In concluzie, The International nu este un film pe care sa-l privesti pentru a-ti face sange rau. De fapt, daca ai vreo parere despre justie indreptata impotriva corporatiilor mondiale, mai bine nu te uita la film pentru ca-ti vei face sange rau prea mult. Pentru mine, pe de alta parte, fascinat de discrepanta dintre omul de rand si planurile grupurilor de ordin politico-economic, a fost un film care nu a facut decat sa releve faptul ca “ori esti cu ei, ori esti degeaba…” de fapt, si daca esti cu ei tot degeaba esti da’ macar te simti bine.