Fitness

Pentru ca majoritatea teatrelor si-au inchis portile pentru o perioada determinata de timp (si pentru ca nu am economii pentru teatrele scumpe ale Bucurestilor) am gasit Teatrul de Comedie si a lui Sala Studio, mai mica decat sala mare a Teatrului Foarte Mic dar mai mare ca sala mica a Teatrului Foarte Mic (probabil te-am derutat dar pentru cineva carea vazut ceva mai multe piese la acest teatru, ma intelege). Oricum, si Teatrul de Comedie isi inchide stagiunea saptamana aceasta dar am putut prelungi, macar cu o saptamana-doua iesirilor de duminica seara, la teatru.

Teatrul de Comedie se afla amplasat intr-o locatie superba. Nu este amplasat… este ascuns, este ascuns precum tragismul din piesele comice, locatia fiind insasi metafora a ceea ce se reprezinta pe cele doua scene ale teatrului. Cum vii de la Unirii, ajungi pe strada ca-dupa-razboi numita Franceza si apoi urci, incet, putin nedumerit, pe langa umbrelute si scaune si mese tixite cu oameni ce asteapta sau deja au in fata o bere, un suc, ceva de baut. Dai de o biserica recent renovata – Sf. Dumitru -, imprejmuita de doua stradute si daca apuci straduta cea mai aproape de Unirii zaresti “COMEDIE” scris putin timid, printre alte umbrelute care vor, parca, sa apere consumatorii de constructiile imbulinate cu rosu.

Imi pare rau ca nu-mi gasesc ale mele cuvinte in aceste zile, nu stiu ce-i cu mine. Sunt inca derutat de faptul c-am terminat-o cu sesiunea, c-am dat inca odata examenul auto (si nu l-am luat, dar il voi lua) ca maine am multa treaba si ca sunt indragostit dar mai ales, ca ea e (inca) indragostita de mine – asta-i cel mai bulversant. Iarta-ma si-mi cer scuze si inaintea locatie pentru ca este superba iar ale mele litere, cuvinte, propozitii si fraze, legaturi si interjectiuni nu reusesc sa aduca macar putin din apartele acelui loc.

Asa… si duminica seara am fost la Fitness (adica eu cu Lavi, doh!) impreuna cu Costin, Raluca si Ionut – un bun prieten de-al Lavinicai -  dupa ce, cu doua zile in urma, vineri ziua spre seara, ne-am prelins (eu impreuna cu a mea iubita), ca doua umbre, pentru a cumpara bilete si apoi pentru a-i arata Hanul din Tei (alee unde, in timpul zilei, este o mini-micro expozitie de arta si o liniste aparte) desi, in drum ne-am oprit pe la vreo 2 anticariate (la care-am tot stat si ne-am minunat).

Piesa nu m-a impresionat in mod exceptional, ca sa fiu sincer. Probabil am avut prea multe asteptari (dincolo de toate, nu toate piesele-monolog sunt “Iona”, am inteles acum) desi actrita, Mihaela Teleoaca, a facut un rol exceptional si ne-a trimis acasa dupa a treia oara in care a iesit la aplauze dar totusi… ceva n-a rezonat si, probabil cel mai mult m-a dezamagit faptul ca traducerea a fost ad-literam, deci defectuasa dupa umila mea parere. Nu stiu care-i politica de traducere a pieselor de teatru, daca se doreste pastrarea atmosferei tarii de origine sau aducerea unui iz etnic personal dar eu optez pentru a doua varianta si, avand in vedere aceasta a doua varianta, traducerea a fost de-a dreptul, nu lipsita de sclipire dar pur si simplu fada.

In schimb, metoda piesei, aceea a ruperii barierei dintre personaj si public, a coeziunii dintre teatru si spectator, dialog personaj – persoane este una pentru care ai nevoie si de actori experimentati iar cazul acesta, particular, numai de bine. Tema piesei, o femeie vorbeste despre sine, despre barbati, femei, despre relatii, societate si femeie dande exemple, prezentand simboluri, incercand sa se pastreze in forma, sa treaca peste criza vestii celei cutremuratoare si totusi placute.

Deci, ca sa concluzionez, piesa se va juca pentru ultima data in aceasta stagiune sambata. Mergi si vezi-o (e 11 lei biletul, ce naiba?), macar pentru energia insuflata de actrita, MERGI si VEZI-O! Doar locatia te va acapara iar piesa va fi interesanta.

P.S. Sambata seara am fost la Festivalul International de Folclor din Cismigiu… foarte, foarte fain, Tandarica ROCKS the house. Sambata seara mi-a parut foarte rau ca n-am avut carnet, am fi putut sa stam pana-si termina omul repertoriul si doar apoi sa plecam acasa pentru ca era… in verva (ca sa nu ma exprim in vreo alta forma, mai violenta dar probabil si ceva mai clara).