Orfeu, Euridice si Chelu’

Luni, pe la ora 3-4, m-a sunat Raluca si mi-a spus ca are doua invitatii la Orfeu si Euridice, la Teatrul Bulandra, sala I.L. Caragiale, marti la ora 9. Eu am spus ca nu strica niciodata ocazia de a vedea un spectacol, mai ales un spectacol laudat, la un teatru care se caracterizeaza prin multe premii si trofee, asa ca i-am multumit pentru invitatii si am incitat-o pe Lavi in a merge si viziona aceasta bucata de opera si teatru si lumini si tot, unic si spectaculos, in Romania.

Asa ca Marti seara, in timp ce vantul batea lin si racoros, mangaind Piata Universitatii precum si pe toti aceia care se plimbau pe acolo, eu si al meu pisicot am pornit in cautarea salii I.L. Caragiale a carei locatie nu o cunosteam decat de prin harti. Ne-am plimbat incet de-a lungul strazii Jean Louis Calderon si am ajuns, in spatele Parcului Icoanei la intrarea salii. Normal c-am ajuns prea devreme (cand nu stiu cu exactitate o locatie imi iau o marja mare de eroare desi gasesc mereu, imediat) asa ca ne-am asezat pe una dintre bancutele de la intrarea din parc si-am fumat cate o tigara.

Privirea ei (a iubitei mele), zambitoare si dragalasa, incadrata de camasa alba (cu capse) si umbrela neagra, o aratau precum fiinta incantatoare ce este mai mereu. Tragea incet din tigara si-mi zambea, privind uneori in jur, la copii sau la trecatori sau poate la particulele de oxigen ce roiau prin jurul nostru. Picurii de ploaie se auzeau, lovindu-se de materialul umbrelei. Ne-am ridicat si am intrat la teatru, ne-am luat doua brosuri foarte bine lucrate despre spectacol si apoi am asteptat, cuminti, inceperea lui.

Cam acum a inceput calvarul… Orfeu si Euridice, jucat la Bulandra este un spectacol unic in Romania. Dupa ce-l vezi ramai pe veci traumatizat si ti-ai fi dorit sa nu-l fi vazut niciodata. “Bucuria” de a privi un Mikey Mouse in calduri care mai are cate un orgasm din cand in cand poate fii obtinuta doar la acest spectacol. Atat chipul, cat si mimica faciala, jocul scenic dar mai ales vocea, in imposibilitate de a atinge tonuri mai joase decat acelea de soprana, fac din Adrian George Popescu interpretul ideal… pentru casa de nebuni. Iesind de la spectacol tipam in gura mare “Cum dracu’ l-au lasat pe asta afara din casa?” si tocmai treceam pe langa alti spectatori… normal c-au inceput sa rada.

El, mai exact chipul lui precum si lipsa unei traduceri de vreun fel, m-au facut sa consider un spectacol in care s-au investit bani si energie si iar energie si mai ales talente adevarate, drept cea mai mare ineptie vazuta vreodata. De ce spun bani si energie si talente adevarate? In primul rand decorul te asalta de la bun inceput. Intrarea in sala, scarile, intreaga incapere arata precum intrarea intr-un infern rece; orchestra a fost nu extraordinara ci mirifica, iar corul si-a facut datoria cu varf si indesat; jocul scenic si mimica unor actori precum Claudiu Stanescu sau Corina Moise, vocile superbe ale Ralucai Oprea sau Sorana Negrea… toate au fost in van si irosite din cauza solistului principal si a “jocului sau”, a lipsei unei minime intelegere a cantarilor si a unor elemente care chiar nu-si aveau locul.

Unele elemente care au mai atras atentia, dar nici macar asta in bine, au fost prezenta batranelor din iad care aplaudau saracele pe acolo si se mutau dintr-o parte in alta in invalmasala aia si in plangerea solistului care se lovise la organele genitale (probabil in copilarie si isi tot aducea aminte) precum si barbatul care-si sugea burta de-i vedeai coastele si in locul caruia apare in copil tanar, spermatozoizii care trebuiau sa fie ganganii si care se plimbau pe pereti etc.

Sincer, am ras si-am tot ras pe tema acestui spectacol dar sincer… e de plans. Prea multe, prea multe lucruri bune si toate stricate. Ca o salata care are foile de la suprafata frumose si cand o desfaci dai de viermi. Poate sunt eu incult si prost dar sincer acum… mie mi s-a parut o mare bataie de joc facuta cu stil si un spectacol ce-ar fi mers mai bine la circ. Daca vrei sa ai parte de o experienta unica in viata… traumatizanta, ce ofera o imagine a absurdului dar a absurdului schizofrenic atunci acest spectacol este ideal.

Deci… in finalul finalului tin sa ma repet, daca ai un nivel intelectual superior mie poate ti-o placea, eu nu am putut sa intru in profunzimea acestui spectacol in primul si-n primul rand pentru ca era un Mickey Mouse in schimonoselile si plangerile placerii in mijlocul scenei… pe tot parcursul spectacolului.

P.S. Macar am vazut niste sani… mai multi de 2.