Game of Thrones S3E2: Dark Wings, Dark Words

Catelyn Stark

Sunt un mare fan al serie Cântec de gheaţă şi foc (pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, cărţile pe care se bazează serialul Urzeala tronurilor au supra-titlul generic Cântec de gheaţă şi foc). Cred că John Snow nu a murit şi că el este fiul lui Rhaegar Targaryen şi al Lyannei Stark. Cred că Tyrion va ajunge din nou mâna regelui… de fapt, a reginei. Ştiu că Varys încearcă să destabilizeze Westerosul pentru a aduce din nou la putere casa Targaryen. Ştiam, înainte ca George R.R. Martin să îmi spună, că fata care-o înlocuieşte pe Sansa este prietena cea mai bună a fetei Stark şi nu cred că Stannis este Lordul Luminii. Prin această enumeraţie nu am vrut decât să accentuez faptul că ştiu şi eu câte ceva despre universul Cântec de gheaţă şi foc.

De asemenea, ştiind atâtea despre cărţi, am devenit într-o oarecare măsură un fan ortodox, căruia nu-i plac deviaţiile şi tăierile, de multe ori bruşte şi dure, ale producătorilor serialului şi, cu atât mai puţin adăugirile din sezonul 2, care au amplificat două dintre cele mai fade personaje: Theon Greyjoy şi Tywin Lannister. Theon urma să devină un personaj mult mai interesant după ce bastardul lui Bolton îl va fi jupuit puţin (mai mult) iar Tywin a fost pus, şi va dispărea, doar pentru ca cititorii să vadă de unde au apărut cei trei fraţi Lannister.

Totuşi, în acest al doilea episod al sezonului 3 am avut bucuria de a vedea o scenă care nu apare în carte şi care vorbeşte atât de frumos despre tragedia Catelynei Stark, vorbeşte atât despre ceea ce trăieşte cât şi despre ceea ce va trăi. Nu vreau să stric emoţia momentului sau subtilităţile lui, şi ştiu că fanii care nu-l îndrăgesc pe John Snow nu se vor bucura de moment, dar este un dialog (mai degrabă monolog) atât de dur şi de vast, încât poate reprezenta momentul definitoriu al întregii naraţiuni ce-i cuprinde pe copii Stark, şi toate corvoadele lor se aşează, odată cu acest moment, pe umerii femeii.

Şi astfel închei zicând… valar morghulis.

P.S. Şi da, Carice van Houten are ţâţe frumoase, dar puteau să aleagă o actriţă mai frumoasă la chip…

O Duminica dureroasa

In dimineata de duminica m-am trezit pe la ora 7… de durere. M-am mai zvarcolit prin pat pana pe la 7.30 cand era ceasul pus sa sune, in disperata incercare de a mai adormi macar cateva secunde. Intr-un final m-am tarat jos din pat. Nu credeam ca 2 ore de flag football au sa doara atat de indelung. De vreo luna tot fac exercitii prin casa incercand sa ajung la o forma cat de cat apropiata de aceea de dinainte de obtinerea carnetului de conducere. Aparent fara niciun rezultat. Picioarele ma dureau crunt si nu puteam sa mi le ridic prea mult de la pamant. Gatul imi era intepenit, iar muschii abdominali (care credeam ca se atrofiasera si cazusera… sincer) rezonau acea durere specifica suprasolicitarii.

Cu greu am reusit sa-mi trag pantalonii si sa ies din acasa. Urcatul in masina a fost o corvoada cu totul apreciabila. A trebuit sa-mi ridic picioarele cu mainile pentru ca pur si simplu muschii nu vroiau sa reactioneze dupa un anumit punct. M-am oprit la Kaufland si am mers schiopatat pana la Obor ca sa scot niste pagini la imprimanta pentru Biserica. Urcatul la etajul 1 al magazinului – unde se afla centrul de copiat si printat – m-a extenuat. Pana la urma am ajuns si la Biserica, iar in timpul slujbei am realizat ca era mult mai linistitor sa stau in picioare decat sa ma hodinesc pe scaun. Datorita muschilor abdominali incordati trebuia sa respir la fiecare 3 note. Cantam de parca urma sa sufar o insuficienta respiratorie severa. Am terminat si slujba, am luat-o pe Lavi de la cai, am ajuns acasa, am mancat si am iesit in oras dupa cum hotaraseram sa facem. Condusul nu mi s-a parut niciodata atat de obositor ca ieri. Fiecare schimbare de viteza si fiecare frana dureau pana in adancul sufletului.

Am parcat la Universitate, iar prima destinatie a fost Targul de carte SF si Fantasy numit Final Frontier… de ce nu Ultima Frontiera nu inteleg… targ organizat la  Centrul National de Arta Tinerimea Romană din Bucuresti care se gaseste undeva pe dupa Cismigiu (dinspre Universitate). Targul a fost foarte trist. Foarte, foarte trist. O camera de maxim 150mp in care erau asezate tejghele cu cateva carti. Stiam ca o sa fie trist, dar nu ma asteptam sa fie ATA(!) de trist. Am vrut sa plec de la intrare, dar Lavi a vrut sa ne uitam pe ici pe colo daca tot am ajuns pana acolo. Prima tejghea: Nemira, care avea 3 carti expuse (eu sincer vroiam sa imi cumpar Jocurile Foamei desi am dubii, nu stiu exact daca merita… vad cum tratez cu Lavi si mi le comand de pe net). O domnisoara care admira cartile din seria Cantec de gheata si foc (versiunea hardcover ca paperback.urile s-au vandut toate) ii spunea unui prieten ca sunt binisor traduse. Am inceput sa rad si de-abia m-a tras Lavi de-o parte ca sa nu apuc sa-i zic vreo doua domnisoarei intelepte.

Ne-am oprit la standul cu benzi desenate si ne-am uitat la Compendium One al The Walking Dead. Domnisoara de la standul cu benzi desenate a vorbit insufletita de benzi si de romanul bazat pe univers. Lavi a laudat patosul si am mers mai departe. Am trecut la cartile in engleza. Destul de socant, atat traducerea Nemira, cat si originalul A dance with dragons lipseau. Am ajuns si la Millennium si m-am uitat (iar!) lung la Abatia, editia omnibus a lui Dan Dobos (astia de la Millennium chiar ar trebui sa investeasca putin in site.ul lor… sunt totusi o editura care publica SF… ce spune site.ul despre perspectivele lor asupra viitorului). Nici de data asta n-am avut bani s-o cumpar. Lavi s-a uitat peste Antologia AtelierKult (pe atelierkult.com mai intru si eu, lor le trimit si eu texte) ingrijita de Michael Haulica (am gasit pe blog.ul lui si poster.ul targului… hai da-o in pasarici de aici… parca-i facut cu aparatura de la inceputul anilor ’90). Daca eu as ingriji o antologie nu mi-as pune vreun text de-al meu in ea, dar acum na… ce poti sa zici? Eu sunt neica-nimeni si e o familie mica.

Am plecat de la minusculul Targ. Picioarel ma dureau crunt. Talpile incepura si ele, pe langa toata musculatura membrelor inferioare, sa ma usture. Lavi a vrut sa intre sa ne uitam la niste pantofi. Eu eram in agonie. Am intrat pana la urma, ne-am certat un pic ca “de ce nu am eu chef?” (ei nu i-am spus cat de tare ma dureau picioare ca m-ar fi tarat inapoi acasa). Dupa o mic urcus golgotic (de la Golgota…), am ajuns la Muzeul Municipiului Bucuresti. Acolo era targul saptamanal de vechituri. Ne-am aruncat si noi privirile pe tarabe, iar Lavi si-a cumparat o insigna comunista a Federatiei Romane de Calarie. Am intrat si la Muzeu pentru a vedea expozitia Instrumente Medievale de Tortura. 10 lei pentru studenti, 15 pentru restul. Expozitia era la etajul 1. In timp ce urcam ma priveam in marea oglinda din holul Palatului Sutu (locatia Muzeului Municipiului Bucuresti). Paream a fi un moş tanar.

Expozitia a fost foarte interesanta. De la intrare te intampina centura de castitate. Foarte dragut. Printre multiplele, ingenioasele instrumente de tortura doua mi s-au parut de-a dreptul triste. Unul dintre instrumente era format dintr-o lesa de care era legata un fel de furculita dubla. Lesa se lega de gat, iar furculita era pusa intre barbie si piept ca sa nu poti vorbi. O alta, pară parcă se numea, in forma de… pară, era introdusa in gura, iar apoi se rasucea un surub, para deschizandu-se si facand cavitatea harcea-parcea (chestia asta era folosita pentru toate cavitatile). Pe de alta parte, expozitia fiind adusa din Anglia, multe dintre panourile explicative traduse din engleza erau proaste, stagace si in multe locuri cu greseli gramaticale si de typo.

De acolo am ajuns pe Valea Regilor, am baut o cafea (Lavi a baut-mancat o ciocolata calda) dupa care am mers la Costin si Raluca sa ne arate si noua masinuta. Este uimitor cum, desi ma dureau picioarele ingrozitor, am alergat pana la masina sa o mut ca-i luasem locul cuiva (si pusesem si numarul de telefon al maica-mi in loc de al meu… pentru ca eu le incurc pe astea doua… si s-a certat mama cu ala ca ala facuse si pe răţoiul la telefon).

Ca sa termin acest deja foarte lung blog.post, Duminica a fost o zi foarte dureroasa, dar una plina de experiente pozitive, dincolo de toate.

Cantec de gheata si foc

Deci… am terminat licenta, am luat vreo 9.06 conform calculelor mele… desi s-ar putea sa fie mai mult sau mai putin, in functie de mai multe variabile, nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea si… am primit, prin curier rapid, cartile din colectia Cantec de gheata si foc, toate cate au aparut in limba romana. Nu m-am putut abtine sa nu fac o poza alaturi de teancul de carti pe care am dat… 180 de lei (deci… vreo 22.5 lei pentru fiecare volum). Din pacate, prima carte, este hardcover asa ca are marimea bibliei lui Anania dar n-am ce sa-i fac. Fie o cumparam asa fie umblam din anticariat in anticariat pentru a gasi volumele intr-o varianta acceptabila.

Acum trebuie sa ma apuc sa le si citesc… n-am capul destul de mare pentru ele, asa c-am facut o demonstratie.

P.S. Ce bine arat in poza asta… mama nene ce m-am ingrasat… parca sunt un butoi pe care se reazama carti.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 29 other followers