Am luat carnetul!

Am luat carnetul!

Restul e tacere…

P.S. E tacere da’ am scapat de cea mai mare angoasa pe care am putut s-o am eu de cand ma stiu. Nici bacul, nici admiterea la facultate, nici restantele toate (adica niciuna ca n-am niciuna) nu se pot compara cu aceasta (poate toate 4 sesiunile de pana acum, puse cap la cap). Et la comedie c’est finie (nu stiu dac-am scris bine).

P.S. 2 Nu pot spune ca sunt fericit… dar sunt linistit pana la Dumnezeu si inapoi pentru ca nu mai am acel bazgaune care sa miaune regulat prin cap’sorul meu.

Tabulaturi si tigari

Deci asa o sesiune n-am avut in viata mea. Sunt in a treia sesiune, am un examen auto de trecut, afara e urat, in casa e cald, cursurile atat de interesante, melodiile atat de imbietoare si totusi eu incerc sa cant la chitara “House of the Rising Sun” si sa scriu un blog.post fara vreun subiect anume. Dincolo de toate, cine naiba-mi citeste aberatiile (2-3 exceptii bine-venite) asa ca oricum n-are atata rost sa mai scriu. Si totusi de ce scriu? Ca sa nu citesc ce-a spus Sf. Ap. Pavel in Partea a II-a Primei Epistola catre Corinteni.

Si da… Parintele Coman are un stil acaparant, plin de vigoare si de nou vechi. Mai greu de explicat dar oricum nu te intereseaza asa ca hai sa schimb subiectul. M-am ingrasat. Nu mult dar nu ma simt bine. Ma culc noptile pe la 1. Ma trezesc diminetile mohorate din aceasta iarna primavarateca pe la 10. Nu mai pot bea cafea. Daca beau o gura de cafea imi vine imediat sa vomez. S-a dus naibi si ultima mea placere, cafeaua cu tigara de dimineata. Cred ca am imbatranit.

Si parca-as scrie ceva da’ mi-e lene. Si nici nu prea stiu ce. Si pe deasupra nu gasesc rostul. De ce sa ma mai chinui sa scriu ceva, orice? De fapt nu-i asta, sincer sunt foarte dezamagit de faptul ca nu sunt depresiv. Am toate motivele sa fiu depresiv si totusi nu sunt. Sunt doar plictisit. Imi vine sa urlu… Ma rog, n-am nici un chef. Tu ce faci? Daca ar cucerii clovnii lumea, dupa cum tot spune Cyber, oare ce s-ar intampla?

Si mai bine… daca ar cuceri pisicile lumea? Si ar trebui sa stam toata ziua sa le mangaiem si sa facem biscuiti pentru pisici si sa nu ne lase sa le taiem ghiarele si sa lase par peste tot. Muama ce nasol. Deja aberez si aberez prost so, I don’t like it. Imi vine sa urlu…

P.S. Filmuletul face toti banii… si asta!

P.S. 2 Pe deasupra ma inceput sa ma si uit la filme cu Brad Pitt. Ceea ce este foarte trist avand in vedere faptul ca nu sunt homosexual. Ce usor ar fi sa fii homosexual. Pe bune… ma rog, ar fi mai greu la inceput, adica… ai avea nevoie de alifii si chestii, cica asa e. Dar pe bune acum. Cine ar vrea sa fie homosexual? Da, inteleg de ce ai vrea sa fii, daca ai fi femeie, lesibiana, dar homosexual? Jumate din timpul pe care-l petrec sarutandu-ma cu cineva sau facand dragoste, ma intreb cum naiba poate sa suporte femeia animalul de “mascul feroce” din fiecare barbat. Daca as fi femeie as fi homosexual, pe bune.

P.S. 3 Apropos de homosexuali. Ai vazut porcaria aia de Milk? Mie si asa nu-mi place de Sean Penn (ar fat(z)a aia de retardat) dar filmul este a total bullshit. Adica Philadelphia domne, film bun cu homosexuali (Antonio Banderas si Tom Hanks) dar pe Harvey Milk (din filmul asta) l-as fi batut si eu daca l-as fi vazut pe strada (si eu nu sunt violent din fire) dapai americanii (care si asa erau homofobi si anti-retardati – ma rog, daca ar fi cu adevarat anti-retardati probabil s-ar sinucide toti, ca in The Happening).

P.S. 4 Si chestia asta cu homosexualii nu am scris decat pentru ca, cica, Cluj.ul va deveni noua capitala (nationala, internationala, I dunno) a lesbienelor. The place to be… go, go Bogdane. Whatever.

Prima Sesiune

Stii, uneori stau si ma intreb ce caut eu la Facultate. Apoi ma intreb mai exact ce caut la Teologie. Sincer iti spun ca am studiat mare parte din materia pentru examenele din primul semestru al anului I si in Seminarul Teologic iar acum mi-este absolut imposibil sa invat din nou aceleasi date, aceleasi informatii si aceleasi idei. In toata sesiunea asta eu n-am facut decat sa citesc cate odata, maxim de doua ori, cursul pentru fiecare examen. Nu pentru ca le-as fi stiu ci pentru ca mai mult nu mi-a fost posibil sa fac. Imi stateau informatiile in gat! Sincer imi stateau in gat si pe deasupra am dezvoltat si un ciudat tic nervos ( imi ridic buza de sus si-mi descopar dintii… ciudat rau).De fiecare data cand mergeam la un examen mergeam cu o frica aparte. Stii, acea senzatie ciudata intre frica de a pierde, proprie si frica criticilor externe ce se vor ridica datorita esecurilor. Multi nu baga de seama parere din exterior si ii aplaud pentru chestia asta. Daca esti unul dintre aceia, jos palaria dar eu nu pot sa fac acest lucru. Mai frica mi-e de ce-or sa-mi zica parintii, de rusinea fata de putinii prieteni decat de esecul propriu-zis. Ciudat, nu?

Ma rog, pana la urma nu stiu cum o sa iasa rezultatele examenelor. Eu sunt foarte, foarte curios mai ales ca la I.B.R. (Istoria Bisericii Ortodoxe Romane) am aflat azi c-am luat 9 in examen, si probabil asta imi va ramane nota, desi eu n-am facut decat sa citesc odata cursul. Nu ar suna ciudat daca ti-as spune ca materia pentru semestrul asta o stiam ca Tatal Nostru in anul 3 de seminar cand am fost la olimpiada de I.B.R. dar trebuie sa intelegi ca intre clasa a 11 si anul I de Facultate sunt 2 ani de zile (pentru mine) si de aceea eu nu mai aveam informatiile exacte, aveam doar idei, concepte, fundamentul cu care de altfel si ramai dupa toata toceala pentru ca una dintre functiile cele mai importante ale memoriei umane este aceea a uitari.

Ma rog, nu despre rezultatele mele bune in ciuda mediocrelor eforturi vreau sa vorbesc pentru ca de fapt n-am pana acum decat doua examene luate cu 9, doua cu 7, unul cu 10, unul cu 8 si doar o restanta (la Latina) desi cu siguranta la N.T. (Studiul Noului Testament) voi avea o a doua pentru ca n-am citit Erminia Duhului pe care oricum vroiam s-o citesc dar in perioada respectiva nu avusesem nici timp si nici chef.

Adevarul e ca vreau sa vorbesc despre faptul ca nu stiu ce sa fac acum. Ma gasesc, dupa atata tumult si emotie, intr-o liniste absurda in care nici macar nu-mi permit sa ma mai bucur. Ma gasesc acum fara ideea fixa ca peste doua zile am examen. Sunt asa de gol. E asa de linistit. E liniste. E pace. E pe bune? Ce se intampla? Cineva sa ma ciupeasca!

Pe de o parte as scoate un anime bun de pe net. pentru ca nu stiu de ce am o pofta nehamesita pentru desenele animate japoneze. Pe de alta parte parca m-as uita la filmele nominalizate la Oscar, desi multe dintre ele nu-mi fac cu ochiul mai ales datorita tentei puternice de Vestul Salbatic pe care multe dintre ele o au (de aceea sper sa castige Juno tot ce poate castiga!). Pe noptiera stau Xenocid, Copii Mintii, Mesia lui N.T. Wright si Erminia Duhului iar pe biroul de studiu o gramatica foarte draguta si un dictinar de limba japoneza.

Dincolo de toate acestea am o idee “geniala” pentru o povestire noua in seria “Orasul Indragostit” si o idee “aparte” de sceneta iar azi-noapte in timp ce ascultam Radio Romania Muzical, Nocturn Jazz si teoretic imi repetam la I.B.U. (examenul sustinut azi) m-am gandit sa fac o serie “Despre S.F. in Carti/Filme/Seriale T.V./Anime si Cartoons” dar apoi mi-am adus aminte de esecul de pe fostul blog si mai ales de faptul ca nu stiu cine-ar citi asa ceva. Gandul impaciuitor care mi-a adus si somnul, in timpul Euroclassic Notturno, a fost ca dincolo de toate pe blog scriu ce vreau eu pentru ca vreau si de citit citeste cine doreste. (Desigur ca mi-am adus aminte de TVBlog si de faptul c-am renuntat la a scrie cronici la Gossip Girl pentru ca oamenilor le placeau toate episoadele iar daca ar fi fost dupa mine le-as fi criticat pe unele pana la Dumnezeu si inapoi)

P.S. Cred c-o sa mai fumez o tigara, o sa ma uit la primele episoade din True Tears sa vad cum e, iar apoi am sa ma mai gandesc…

P.S. 2 Si-a schimbat site-ul Nemira imaginea. SUPER! Doua deste in sus pentru cine s-a ocupat de proiect. E reusit. Mult mai simplist si mai accesibil publicului.

P.S. 3 FORT MINOR!!! (Whered sesiuna go? although I don’t miss her so…)

4 din vreo 52

Am niste emotii pe care le confund cu dragostea/Am niste fluturi in stomac cand stai in fata mea/Am niste senzati moi cand te ating cu mana/Iar daca ai face tot ce mie imi place am sa strig:/MI-ESTI DRAG, MI-ESTI TOTUNA! (Zebre – Totuna)

Azi-noapte, in timpul unei pauze de cafea si tigara ma gandeam la inceputul acestui blogpost. La textura unui zid din pasajul dintre Unirea 1 si 2. La senzatia de voma ce-mi facea ca urechile sa mi se para a-mi fi infundate. La acea ameteala aparte si la multi, multi oameni umbland pe tavan pe deasupra mea. M-am gandit mult. M-am gandit la castile ce-mi provoaca o vaga si insuportabila durere. La melodia de mai sus ce nu stiu de ce-mi aduce aminte de Ema. (lucru foarte ciudat odata ce nici macar n-o cunosc personal)

Dar blogul este totusi despre realitate si nu despre vreo imaginare a viitorului incropita intr-un moment de oboseala si sfarsire fizica. Ultimele trei zile petrecute in viata mea au fost dincolo de obositoare. Zile lungi, inchegate cu asteptare si emotia ascultarilor si a testelor. Cu nopti si mai lungi umplute cu materiale de studiu si cu cafea si cu fum de tigara care a facut ca toata camera mea si toate hainele mele sa miroasa a tutun.

Totul a inceput miercuri dimineata, pe la ora 10, atunci cand m-am trezit. Somnul hotarase in locul meu asa ca aveam sa merg direct la testele de evaluare pentru seminarele de Patrologie si I.B.U. lasand cursurile din acea zi intr-un timp al adormirii si al motaielii. M-am spalat, m-am imbracat si am purces la drum, reusind chiar sa gasesc CDplayerul meu mai vechi ca oricare alt aparat electronic pe care-l folosesc la ora actuala. Am dat testele la Patrologie si I.B.U. avand subiecte nu foarte dificile, abordabile iar apoi m-am intors acasa, acolo unde urma sa-mi petrec noaptea in compania literelor ebraice si a gramaticii latine.

Ce sa-ti povestesc, cafea, Lucky Strike iar apoi Pall Mall menthol lung de la mama (nu stiu de ce am o atractie aparte pentru tigarile astea) si alef, ain, , -mus, -tis, -nt precum si multe alte insignifiante porcarii menite sa te introduca in doua limbaje de mult prea mult timp moarte. Am reusit sa dorm iepureste in prima noapte vreo ora iar apoi am plecat la facultate acolo unde, spre marea mea (ne)surprindere (doar este un institut teologic-ortodox), am stat degeaba pana seara pe la 7. De ce? Tanarul profesor de ebraica (cu care facem si seminarul de V.T.) nu a reusit sa faca o programare atenta a grupelor astfel incat totul s-a transformat intr-un amalagam ambigu iar pe deasupra, in timpul seminarului nostru de latina a avut loc un consiliu, profesorul nostru neaparand dar anuntand ulterior ca doar luni, de la ora 10 se mai poate intalni cu noi pentru acel test pe care el simte ca trebuie sa-l dea la final de semestru.

Colegul care a primit informatia despre reprogramarea testului este cam pampalau (il stiu de 5 ani deja, fiind colegi ka seminar si il apreciez ca pe oricare alt coleg, daca nu chiar putin mai mult dar tot pampalau ramane), desi aparent are succes la domnisoare cu aceasta pampalosenie (si acusi nu intru in subiectul gusturilor fetelor pentru ca sincer n-are rost) si n-a comentat, stiind ca luni de la 10 avem examenul la V.T. Cand ma anunta pe mine, facui vreo doua spume dupa niste injuraturi pe care nu prea am reusit sa le rostesc clar datorita profesorului de Ebraica care se ocupa de examenul oral in aceeasi sala. Desigur ca eu ajung delegatul care merge sa vorbeasca cu profesorul de latina sa reprogrameze testul deoarece, ei bine, restul sunt mai… nu stiu. Cred ca “indiferenti” este adjectivul.

Ma rog, dupa multe ore stand de pomana, imi iau 8ul la Ebraica (il meritam daca nu chiar putin mai putin dar a dat note mai mari unor oameni care nu reuseau sa citeasca cum trebuie dar ma rog, e un pic mai altfel la examenele orale) iar apoi am mers acasa. Norocul meu ca la Obor m-a asteptat mama ca altfel ar fi fost rau. Am baut un energizant. Am baut niste cafea. Am mai fumat. Am tradus niste texte pentru lucrarea de V.T., am citit ceva la Metodologie, am cantat niste tropare pentru examenul de la muzica iar apoi m-am intins in pat in ideea ca voi sta vreo juma’ de ora.

La ridicarea mea din pat era ora 7 fara zece, adica in loc sa stau juma’ de ora am stat vreo 3. M-am grabit sa ma pregatesc pentru scoala. Am plecat la ore, am luat un 9 la seminarul de V.T. pentru ca, ei bine, era tema prea larga; am luat un 7 la examenul de muzica (nota buna avand in vedere ca mie mi-era frica sa nu care cumva sa pic); am luat si cartea despre “Melchisedec” pentru examenul de luni de la V.T.; mi-am luat tema pentru lucrarea de seminar de semestrul viitor de la N.T. (de abia astept sa ma apuc de ea, este una dintre temele ce ma freaca pe mine puternic si repetat din teologia istorica) iar in cele din urma a dat si examenul la Metodologie pe care cel mai probabil o sa-l iau cu 5 sau 6 (norocul meu c-am partialul luat cu 10).

Ciudat este ca dupa aceste 3 zile si 2 nopti din care-am dormit doar vreo 4 ore nu ma simt atat de mult obosit cat impacat cu mine. Impacat cu faptul ca, desi am stat degeaba intreg semestrul, am reusit totusi sa o scot la capat si inca fara probleme . Ciudat este ca desi ma simt impacat si fericit si gata de o vacanta, sesiunea, deci momentul plin de tam-tam, de abia acusi incepe. Sper s-o scot la capat si pe asta mare. Sper sincer s-o scoti si tu la capat. Eu unul iti tin pumnii. Sa mi-i tii si tu :p

P.S. Vreau o domnisoara de care sa fiu obsedat. Imi lipseste ceva de genul asta. Vreau o persoana de sex feminin dupa care sa cad in limba. Care sa ma atinga intr-un mod aparte. Care sa-mi vorbeasca cu violenta si totusi cu o ciudata caldura. Vreau o femeie care sa ma faca sa ma indragostesc lulea. Sa ma faca sa ma gandesc la ea tot timpul si sa visez ca ea se ascunde dincolo de coltul blocului, ca va urca in metrou la urmatoarea statie, ca va rasari dintr-o multime. Si am nevoie atat de mult de o astfel de persoana incat am facut un p.s. despre asta.

Despre ne-putinti si ne-vointe

Care este relatia dintre neputinta si ne-vointa? Sincer… nu mai gasesc limita dintre acestea doua. Vointa este totul iar daca nu mai exista vointa putintele nici macar nu mai conteaza. Chiar daca esti cel mai uns si mai atent ingrijit mecanism, atunci cand nu mai vrei iti este imposibil sa mai poti.

Am facut o mare greseala care probabil ca ma vacosta un an din viata. Ma rog, nu neaparat ma va costa pentru ca atata vreme cat exist si traiesc nu exista vreun moment cu adevarat irosit dar totusi. Am facut marea greseala de a crede ca voi putea sa mai fac inca 4 ani de teologie. Nu ma intelege gresit. Pot sa mai fac inca 4, 6, 100 de ani de teologie. Dincolo de toate, nu putinta este problema. Nu mai vreau. Fiecare firicel al gandurilor mele mi-este blocat de o ne-vointa absurda ce nu-mi permite sa mai vad inaintea ochilor vreun curs in care sa se vorbeasca de orice legat de teologie fara sa-mi intoarca stomacii pe dos.

Nu sunt singurul insa. Azi vorbeam cu Marius si el are acelasi simtamant. Acel simtamant de lipsa de rost. Acea atingere absurda a mortii chefului. Acea… complexa dorinta de a urla spre cerurile cele mai indepartate. Acel imbold de a-ti rupe sufletul in mii de fasii cu care sa impestriteti cele patru colturi ale universului.

Maine am doua teste de evaluare. Am sa le trec pentru ca sunt un om ce, ajuns inaintea termenului limita rezolva mereu problema. Joi voi avea alte doua teste la Ebraica Biblica si la Latina. Le voi trece si pe acelea. Si examenul de muzica de vineri, si pe cel de Metodologie. Probabil voi trece toata sesiunea fara restante, fara probleme pentru ca dincolo de toate, dincolo de vointele mele si dincolo de tot sunt o fiinta umana careia ii este frica de greseala. De ratare. Dar apoi?

Ce voi face dupa ce voi trece sesiunea aceasta? Si sesiunea viitoare. Si viitoarele 6 sesiuni? Ce voi face cand voi pierde particele de ganduri si de sperante si de vise si de putere pentru aceasta facultate ce n-o mai doresc. Ce voi face cand totul va fi gata? Cand ma voi gasi inaintea restului vietii mele deja mort? Voi murii atunci sau voi continua sa traiesc fara stire, fara rost.

Stii ce-as vrea sa fac? Sa renunt la facultate anul acesta si sa ma plimb prin Romania. Prin lume. Sa scriu un roman pe care-l tot aman de prea mult timp. Sa scriu povesti, S.F.uri, scenarii, piese de teatru si poezii. As vrea sa pot fi ceea ce doresc nu ceea ce mi se cere. As vrea sa nu mai trebuiasca sa te inteleg si sa te accept. Sa te injur si sa te trimit in locul ala umed din care ai aparut intr-o zi printre urletele mamei tale. As vrea sa pot a-ti spune sa te duci dracului dar n-am s-o fac. Stii de ce, pentru ca dincolo de toate chiar te inteleg. Pentru ca, dincolo de toate te accept si te inteleg si probabil ca, poate ca eu te si iubesc.

Problema este ca… vreau si tu sa ma intelegi si sa ma accepti si poate, macar putin si vag, sa ma iubesti.

Prima saptamana din ultimele doua…

Cum a trecut prima saptaman din ultimele doua din acest semestru? A fost plina de cosmaruri. Intr-o oarecare masura sunt bucuros pentru ca aceste cosmaruri ma fac sa realizez ca inca nu sunt mort sufleteste si inca mai pot simti, chiar daca acest sentiment este o combinatie de spaima, lipsa de putere si pe deasupra inutilitate. Am scapat de multe momente negative in aceasta saptamana. Nu am dat lucrare la Patrologie, la I.B.R., nu a trebuit sa predau lucrarea la V.T. si am reusit sa aman ascultarea de la Liturgica, ocazie ce-mi va da posibilitatea sa ma pregatesc. Totusi, in ciuda acestora, am obtinut un 4 grandios la Latina, reusind sa atrag rumoare in intreaga incapere atunci cand am fost pana la catedra, am zis ca n-am invatat, am asteptat sa-mi dea nota si am plecat. Eram resemnat, probabil de aceea nici nu primisem mai mult si probabil tocmai dintr-o speranta absurda Marius a luat o nota mult mai buna desi stia cam cat stiam si eu.

Pe deasupra marti spre miercuri am primit un mesaj foarte ciudat de la cineva. Nu-i dau numele pentru ca poate ea, sau poate altcineva ce ne cunoaste pe amandoi ajunge la acest punct din blogpost si se va mira. Cred ca acel mesaj mi-a facut mai mult rau decat orice altceva din aceasta saptamana. Mi-a facut rau pentru ca n-am stiu ce sa raspund. L-am lasat in telefon si-l citesc zilnic dar zilnic ma gandesc si nu stiu ce sa zic. Poate cu adevarat are dreptate. Poate nu are iar eu m-am inchis atat de adanc in launtrul meu incat nu pot sa mai traiesc decat emotii dureroase.

Asta seara am avut o discutie cu Cyber. “Bai, pai daca nici aici (adica la teologie) nu reusesti atunci ce-o sa faci la regie?” Am ramas putin blocat si mandria mi-a patruns in toti rarunchii. I-am raspuns ca “adica cum aici?” si cand am vrut sa-i balacaresc facultatea ce invata cum sa scrii in ziar si atat dar m-am oprit. Mi-am dat seama ca mi-e imposibil sa judec. Sunt prea uman ca sa pot sa judeca facultatea ta si s-o compar cu a mea. A mea nu-i usoara dar poate tie ti-e mai greu si in incercarea ta de a scoate ceva bun din asta ma declari pe mine ca fiind student intr-o institutie de invatamant de nivel superior inferioara. Din partea mea, n-ai decat ca tu, cel care citesti acest mesaj sa ai cea mai grea facultate din lume, daca asta te face sa te simti satisfacut.

Ma rog, saptamana asta am redevenit marele singuratic. Realizez acum ca nimeni nu ma intelege pe deplin, nici chiar putinii oameni care ma iubesc sau care pretind aceasta asa ca nici eu nu m-am mai chinuit sa-i inteleg pe ei. Oare iubirea adevarat estea aceea izvorata din intelegere sau doar din compasiune? Oare poate exista compasiune fara intelegere? Of, alte prostii.

Realizez incet de ce mi-e asa frica. Nu mi-e frica de faptul ca nu voi putea invata. Am facut 5 ani de seminar si-am trecut peste multe dar mereu, mereu am reusit sa invat astfel incat sa n-am probleme. Mi-e frica de faptul ca m-am maturizat prea repede iar acum, nu mai pot vedea visul de dupa chinurile facultatii asa cum il vedeam in primii ani de seminar. De fapt, nu mai este deloc acolo. Nu mai e niciunul acolo. Exista doar o ratiune atent organizata ce prognozeaza anumite evenimente si analizeaza caile viitorului astfel oferindu-mi cel mai probabil rezultat.

Nu pot sa-ti spun decat c-ar trebui sa visezi mai mult. Sa-ti faci un infinit de vise si sa nu iesi din propria ignoranta. Ramai asa, copil, pentru ca realitatea e a dracului de rece si de mocirloasa.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 29 other followers